BUCUREŞTI, 7 nov – Sputnik, Georgiana Arsene. Salariatele trebuie să aibă dreptul să lucreze până la 65 de ani, ca bărbații și, dacă vor acest lucru, să nu fie împiedicate de angajatori să își continue munca, a precizat Curtea Constituțională a României.
În curând, Guvernul va da o OUG pentru a reflecta corespunzător interpretarea CCR.
Decizia CR a fost interpretată de specialiştii în legislaţia muncii în ideea că niciun angajator nu mai poate acum să constate că salariatei care și-a îndeplinit stagiul de cotizare îi încetează de drept contractul atunci când ajunge la 63 de ani. Aceștia erau de părere că orice angajator care procedează altfel e pasibil de a pierde apoi un proces cu fosta angajată pe acest subiect.
„La data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacității de muncă în cazul invalidității de gradul I sau II” este textul cuprins în proiectul de OUG, potrivit bugetul.ro.
În cazul în care salariata doreşte să se pensioneze la vârsta de 63 de ani, nimeni nu îi va putea pretinde să lucreze peste această vârstă. Dacă va dori să lucreze şi după 63 de ani, va trebui să ceară acest lucru în scris angajatorului, care nu poate îngrădi sau limita dreptul angajatei de a continua activitatea în condiţiile prevăzute de lege.