„Doamna, nu mji-am făcut tema. Am ajuns târziu aseară, am avut balet (Karate, gimnastică, teatru, instrument muzical etc)”.
Cred că nu e cadru didactic din România – mă refer aici în special la mediul urban – care să nu fi auzit, cel puţin o dată, această scuză. Te uiţi la copil şi îl vezi obosit şi abătut. Sau, dimpotrivă, agitat. Ambele stări sunt efectul oboselii acumulate.
Părinţii dau vina pe şcoală pentru oboseală – teme multe, grele, copilul nu are timp. Stop. De ce nu are timp? „Pe vremea noastră” cum de se găsea timp pentru lecţii şi pentru lucrat suplimentar şi pentru joacă şi nu se punea problema, atât de dramatic şi sentimental, că micuţii sunt lăsaţi fără copilărie?
Părinţii noştri au fost mai isteţi. Sau mai puţin dornici să ne trimită la n cursuri şi apoi să strige în gura mare că şcoala le răpeşte odraslelor copilăria.
Nu zic, sunt şi cadre didactice care dau teme multe, dar, raportat la masa de elevi, ei nu cred să constituie o majoritate.
Şi atunci, părinţii ar trebui să mai reducă orele de activităţi extra numai pentru a arăta vecinilor, rudelor, colegilor de serviciu sau lumii de pe Facebook ce copii talentaţi au.
Şi, în loc să sune profesorul la ore dintre cele mai nepotrivite şi să îi reproşeze că i-a venit odrasla acasă obosită de la şcoală şi că se plânge că are teme multe, pe care nu le pricepe – asta e deja altă discuţie, care va face subiectul unui alt material – părintele ar trebui să tragă aer în piept şi să se gândească la faptul că el contribuie din plin la încărcarea programului copilului.
Şi că banii pe care i-ar da pe o culegere la şcoală sunt infimi în raport cu cât dă pe cursuri extra. Deci, mai uşor cu ipocrizia şi cu demonizarea şcolii, da?