Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Iohannis, în situație periculoasă – a încălcat ultima condamnare?!

Prin încurajarea atitudinii jignitoare a protestatarului exact pe tema pentru care a primit condamnarea Iohannis intră din nou în incidență cu prevederile CNCD.
Sputnik

BUCUREȘTI, 30 oct - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Astăzi, la amiază, Klaus Iohannis s-a deplasat la locul tragediei de la Colectiv, unde a adus un omagiu victimelor incendiului.

La sosire, Iohannis a fost întâmpinat de un controversat protestatar de profesie, cel care acum câteva luni l-a agresat pe deputatul Bacalbașa, reputatul medic gălățean.

Protestatarul i-a cerut lui Iohannis să dizolve parlamentul, să declanșeze alegeri anticipate, deoarece ”ne-am săturat de acești penali”. Ulterior, protestatarul i-a înmânat lui Iohannis un tricou ”Fără penali”.

#REZIST schimbă tonul: "Mă doare la bască de Iohannis"

Conform filmării postate de protestatar și a mărturiei acestuia, Iohannis a primit cu bucurie atât mesajul cu ”penalii”, cât și tricoul ”Fără penali”, pentru care a mulțumit. Într-adevăr, se vede pe filmare cum Iohannis dă mâna cu protestatarul după ce acesta îi spune că ”ne-am săturat de acești penali”.

”Aș vrea să fiți mai dur cu acești penali, dacă se poate  să încercăm să dizolvăm parlamentul, numai așa mai scăpăm de acești penali”, a spus protestatarul, la care Iohannis i-a dat mâna și i-a mulțumit!

În fine, Iohannis a acceptat să se fotografieze alături de protestatar, afișând un zâmbet larg, de încurajare a demersurilor protestatarilor. Nici un cuvânt prin care să-i atragă atenția că trebuie respectată legea, că nu trebuie promovate acuzațiile nefondate, agresiunile verbale sau fizice etc.

Problema e însă mai gravă decât pare – la începutul lui mai, Klaus Iohannis a fost amendat de CNCD cu 2.000 de lei pentru că a folosit termenul de penali în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în luna februarie.

Iohannis a fost găsit vinovat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cinci din cei nouă membri ai CNCD pronunțându-se pentru această sancţiune, cel care a sesizat instituția fiind cunoscutul jurnalist Răzvan Savaliuc.

”Sunt încântat de această decizie”, a declarat atunci Savaliuc, ”Comportamentul prezidențial întreținea o stare de ură împotriva unor persoane care nu fuseseră condamnate, care aveau dreptul de a fi judecate”.

Iohannis a anunțat atunci că va contesta decizia CNCD: ”Președintele României consideră că este o decizie politică și va contesta la instanța competentă decizia CNCD”, a reacționat atunci Administrația Prezidențială.

Inconștiența și inconştiinţa lui Iohannis

Deci, prin încurajarea atitudinii jignitoare a protestatarului exact pe tema pentru care a primit condamnarea Iohannis intră din nou în incidență cu prevederile CNCD.

Mai mult, lăsându-se filmat în această postură încurajatoare (a atitudinii condamnabile) – în condițiile în care era clar că filmarea va fi distribuită pe net – președintele a agravat situația. Scena a fost filmată de mass media, deci efectul încurajării folosirii epitetului ”penali” a fost mărit. Vor urma, desigur, reacții.

Iată aici imaginile, așa cum au fost postate pe pagina protestatarului.