Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

ONG-urile, supărate pe noua lege. "Vor să ne desființeze!"

ONG-urile riscă să fie dizolvate dacă nu vor raporta statului beneficiarii acțiunilor lor, conform unui proiect de lege votat de Parlament.
Sputnik

BUCUREȘTI, 26 oct – Sputnik, Daniel George Nistor. Asociațiile non-profit, fundațiile, organizațiile non-guvernamentale (ONG-urile) vor fi obligate să raporteze statului, cu date de identificare concrete, care sunt beneficiarii reali ai activității acestora, adică la cine ajung banii pe care acestea îi strâng, de exemplu, potrivit unui proiect de lege care a ieșit de curând din Parlament.

"Anual sau ori de câte ori intervine o modificare privind datele de identificare a beneficiarului real, asociația sau fundația are obligația de a comunica Ministerului Justiției, datele de identificare ale beneficiarului real, în vederea înregistrării actualizării evidenței privind beneficiarii reali ai asociațiilor și fundațiilor", stipulează proiectul de lege, citat de Avocatnet.ro

Pentru încălcarea obligației de transmitere a datelor se vor putea da amenzi de la 200 la 2.500 de lei, iar cel amendat va avea la dispoziție 30 de zile apoi ca să dea datele respective. Dacă nu le va comunica nici atunci, amenda aplicabilă va fi de două ori mai mare. Într-un final, pentru nerespectarea obligației de comunicare se va putea ajunge la dizolvarea asociației sau fundației, iar statul va prelua bunurile care rămân după lichidare.

Reprezentanții unor ONG-uri spun însă că această prevedere e greu de dus la îndeplinire, astfel că riscă să ajungă la desființarea organizațiilor. Ei chiar au făcut demersuri, înainte de adoptarea actului normativ, ca acel text de lege să fie eliminat.

"În cazul nostru, ar trebui să întocmim liste cu zeci de mii de copii, mulţi dintre ei identificabili, copii care sunt implicaţi în activităţi de educaţie, de protecţie", a declarat directorul de programe de la organizaţia Salvaţi Copiii România, George Roman, citat de RFI.ro

El consideră această obligație "o activitate extrem de anevoioasă, dacă nu imposibil de îndeplinit, pentru că ar trebui să angajăm o persoană care să facă această muncă şi să verifice dacă datele de identificare ale persoanelor sunt corecte şi să anunţe modificările, pentru că în lege există sancţiuni inclusiv în ceea ce priveşte neglijenţa în a raporta orice schimbare privind datele de identificare ale beneficiarilor".

Proiectul de lege pentru prevenirea și combaterea spălării banilor a trecut de Parlament și urmează să fie promulgat de președintele Klaus Iohannis.