Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Moscova consideră acțiunile SUA din sudul Siriei drept o operaţiune de ocupaţie

Moscova a criticat în mod repetat campania militară a SUA în Siria, care nu a fost autorizată nici de ONU, nici de Damasc.
Sputnik

BUCUREŞTI, 25 oct – Sputnik, Doina Crainic. Vorbind în cadrul unei conferinţe joi, purtătorul de cuvânt al ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a declarat că Statele Unite au ocupat partea de sud a Siriei.

Forțele aerospațiale rusești au distrus peste 122.000 de ținte teroriste în Siria

„Situația din nord-estul Siriei, unde partea americană încă încearcă să se alieze cu grupuri kurde separatiste, este îngrijorătoare, la fel cum este situaţia şi în sudul țării, lângă At Tanf, unde are loc o ocupație de facto nedisimulată de către Forțele americane a teritoriului statului sirian suveran”, a declarat Maria Zakharova, potrivit Sputnik International

De asemenea, diplomatul rus a declarat că militanții care au găsit un astfel de „paradis sigur, un adăpost în zona exclusivă de 55 de kilometri”, stabilit de SUA, cereau suma de 2.000 de dolari pe persoană de la civilii care doreau să părăsească zona.

Zakharova a subliniat, de asemenea, că Moscova este pregătită pentru un dialog constructiv cu succesorul emisarului special al ONU pentru Siria, Staffan de Mistura.

„Reafirmăm interesul pentru o cooperare constructivă cu succesorul lui Staffan de Mistura. Permiteți-mi să vă reamintesc că trebuie numit de secretarul general al ONU ... Candidatura noului trimis special trebuie acceptată de autoritățile Republicii Arabe Siriene”, a adăugat Zakharova.

Tratatul INF

Referindu-se la potenţiala retragere a Washingtonului din Tratatul privind forțele nucleare intermediare (INF) din 1987, Zakharova a spus că Rusia invită toate națiunile să atragă atenţia SUA cu privire la importanţa păstrării acordului.

Expert: SUA le convine păstrarea ISIS în Siria

„Îndemnăm toate statele conştiente de răspunderea pe care o au pentru destinele lumii să transmită Washingtonului un semnal fără echivoc cu privire la pericolul planurilor anunțate de ţară”, a precizat diplomatul.

De asemenea, Zakharova a subliniat că programul rus de rachete, incluzând dezvoltarea rachetelor de croazieră, este în acord deplin cu tratatul și, deși Moscova intenționează să continue să respecte acordul, Washingtonul nu dorește să acționeze în mod similar.

„Partea americană nu a putut niciodată să prezinte dovezi fie Rusiei, fie comunității internaționale, prin care să-şi susţină afirmațiile. Acestea rămân nefondate și sunt provocatoare. Și reiteream faptul că Rusia respectă cu strictețe prevederile tratatului”, a subliniat ea.

Rusia va fi obligată să reacționeze dacă SUA va submina tratatul INF, a avertizat Zaharova.

Totodată, purtătorul de cuvânt a adăugat că apelul președintelui american Donald Trump cu privire la participarea Chinei la noile acorduri INF nu ar trebui adresat Rusiei.