Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Băsescu, furibund: „Este ultimul moment pentru îndepărtarea guvernului marionetă”

Senatorul Partidului Mişcarea Populară a adresat din nou un îndemn partidelor din Opoziţie să încerce depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.
Sputnik

BUCUREŞTI, 25 oct – Sputnik, Georgiana Arsene. Fostul şef de stat a precizat că depunerea unei moţiuni de cenzură acum ar fi oportună. Şi aceasta fiindcă este ultimul moment când demersul ar avea şanse de reuşită.

Băsescu a explicat că Opoziţia trebuie să înţeleagă un lucru elementar, indiferent că este vorba despre economie, justiţie, despre reprezentare la nivelul Uniunii Europene sau despre viaţa de zi cu zi a românilor. Şi anume, susţine senatorul PMP, „majoritatea PSD-ALDE scufundă ţara în mod accelerat”.

„Este ultimul moment când opoziţia mai poate depune o moţiune de cenzură, cu ceva şanse de reuşită, pentru îndepartarea de la putere a guvernului marionetă Dăncilă. Altfel, opoziţia este părtaşă la distrugerea României de către această adunătură de ticăloşi ai politicii autohtone”, a scris Băsescu pe pagina sa de Facebook

Mai mult, acesta a spus că Opoziţia trebuie să aibă conştiinţa împăcată fiindcă a încercat şi a adresat, de asemenea, un mesaj celor care susţin că n u este momentul potrivit pentru depunerea unei moţiuni de cenzură, precizând că, în opinia acestora, vremea potrivită ar fi, poate, după Crăciun.

Menţionăm că PMP este unicul partid din Opoziţie care a propus susţinerea unei moţiuni de cenzură, după consultările avute ieri la Cotoceni cu preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele ţării a avut consultări cu toate partidele parlamentare pe tema modificării legislaţiei în domeniul justiţiei.