Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Bombă la Cotroceni - Dragnea i-a pus în față lui Iohannis un document cheie!

Venind pregătit cu documente programatice, Dragnea a dat o lovitură de maestru în politică – și nu a marșat la abordarea neargumentată, permanent critică, a președintelui
Sputnik

BUCUREȘTI, 24 oct, Sputnik, Dragoș Dumitriu. Este clar, azi e ziua lui Liviu Dragnea! După ce a controlat cu autoritate criza din Parlament la Legea spălării banilor, acum puțin timp a dat lovitura la întâlnirea de la Cotroceni, surprinzând pe toată lumea.

Iohannis șochează: ”Eu nu vreau nici un pact cu PSD, nici cu ALDE!

Iohannis a prefațat întâlnirea printr-o declarație aiuritoare, că nu vrea pact cu PSD, că vrea ”modernizarea ”legilor Justiției și consens pe acest pachet legislativ. Ceea ce, așa cum arătam e imposibil.

La discuțiile cu cei cinci reprezentanți ai PSD, Iohannis a pus la fel problema. Dar, aici a intervenit Liviu Dragnea, surprinzând pe toată lumea, inclusiv pe Klaus Iohannis.

”Președintele a spus să reluam procesul legislativ pe Justiție, noi nu suntem de aceeași părere”, a spus ferm Liviu Dragnea. ”Nu am respins niciodată o discuție pe justiție, dar acum i-am adus președintelui un document, cele zece principii ale PSD privind Justiția”, a declarat Liviu Dragnea imediat după întâlnirea de la Cotroceni.

Iată aceste principii, un adevărat ”decalog” pe Justiție:

-  respectarea Constituției în litera și spiritul ei

- stoparea abuzurilor împotriva cetățenilor

- respectarea a dreptului la viață privată, a corespondenței etc.

- garantarea independenței judecătorilor

- garantarea independenței procurorilor

- răspunderea magistraților pentru rea credință

- lustrația magistraților care au fost colaboratori în servicii de informații

- garantarea independenței sistemului judiciar

- principiul celerității în rezolvarea cauzelor penale și civile

- Principiul meritocrației în promovarea magistraților

În plus, Liviu Dragnea și delegația PSD i-au lăsat președintelui un set de șapte întrebări, document asupra căruia vom reveni cu detalii.

Așa cum spuneam, venind pregătit cu aceste documente programatice, Liviu Dragnea a dat o lovitură de maestru în politică – și nu a marșat la abordarea neargumentată, permanent critică, a președintelui și a celor care atacă modificările la Legile Justiției.

Update: ALDE susține poziția PSD la Cotroceni. Vom reveni cu detalii.