BUCUREŞTI, 22 oct – Sputnik, Georgiana Arsene. În baza unei Hotărâri de Guvern în a cărei motivare se explică de ce trebuie redimensionată baza care a fost deja inclusă într-un program de modernizare de către US Air Force se vor face expropierile.
Suma pe care americanii au anunţat că o vor investi este de 40 de milioane de dolari.
Statul român nu s-a lăsat mai prejos aşa că a găsit bani să investească în baza de la Câmpia Turzii. Şi nu este vorba despre sume mici.
Guvernul vine cu 1,7 miliarde de lei – bani care, desigur, ar fi putut fi investiţi şi în proiecte sociale. Aceşti bani vor fi utilizaţi în extinderea pe 370 de hectare a bazei militare aeriene de la Câmpia Turzii, în perspectiva achiziţiei de noi avioane F-16.
Investiţia este eşalonată pe cinci ani şi necesită expropierea a peste 370 de hectare de terenuri private din extravilanul comunei Luna din judeţul Cluj, aflate lângă bază. Acestea se află în posesia a 1326 de proprietari. Statul urmează să le plătească despăgubiri totale în valoare de aproape 1,18 milioane de lei.
Perspectiva dotării forțelor aeriene cu alte tipuri de aeronave de luptă multirol, precum și diversificarea gamei de misiuni și exerciții naționale sau cu participare internațională ce urmează a se executa pe și de pe această locație presupune regândirea și redimensionarea facilităților existente în prezent în zona aerodromului Câmpia Turzii și aducerea acestora la un nivel de dezvoltare corespunzător, se arată într-un document guveernamental, potrivit profit.ro.
În documentul menţionat se precizează, de asemenea, că, datorită importanţei militare a forţelor aeriene, realizarea unor facilităţi minimale operaţionale noi, cum ar fi integrarea şi dezvoltarea celor existente la Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii, pentru forţele aeriene naţionale şi pentru partenerii strategici se impune „realizarea unei escadrile de avioane multirol, pentru operarea în siguranţă şi în timpi optimi, în intervenţii de apărare sau ofensive”.
De altfel, Ministerul Apărării din Portugalia a confirmat oficial faptul că în iulie va vinde alte cinci avioane de vânătoare F-16 către România. Guvernul de la Lisabona urmează să cumpere alte aparate din SUA ca să le înlocuiască pe acestea.
Reamintim că, anterior, ministrul Apărării, Mihai Fifor declarase că până la finalul anului vor fi cumpărate din Portugalia alte cinici avioane F-16.
În 2013, ţara noastră a încheiat cu Portugalia un contract, în valoare de 628 de milioane de euro cu TVA, în vederea cumpărării a 12 avioane F-16. Primele 6 nave au intrat deja în dotarea Forţelor Armate Române în luna septembrie a anului 2016, următoarele trei în decembrie acelaşi an, iar ultimele trei în luna octombrie a lui 2017.