Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Firea se dă singură în vileag – afirmații care o pot duce la excluderea din PSD!

De această dată, atacul incredibil la președintele PSD, Liviu Dragnea, s-ar putea sfârși cu o excludere, pe care Gabriela Firea parcă ar căuta-o cu tot dinadinsul!
Sputnik

BUCUREȘTI, 19 oct - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Declarații de-a dreptul incredibile ale primarului general (PSD) al Capitalei, Gabriela Firea. După o perioadă în care l-a lăsat pe Adrian Țuțuianu să facă declarații care au vizat conducerea PSD, Firea revine cu o adevărată bombă: Dragnea s-ar fi înțeles cu Băsescu să o saboteze pe ea!

”Când înainte de şedinţă ţi se spune că proiectele pe care le-ai propus sunt foarte benefice, dar că nu pot să voteze pentru că sunt jocuri de culise şi ei sunt mult prea mici...”, a declarat Firea la Antena 3, redând, chipurile, o discuție privată.

În Consiliu PSD are 24 de membri, ALDE are 4, spune Firea, ceea ce o conduce la concluzia că, ”practic, majoritatea PSD-ALDE poate să voteze să fie aplicabile toate proiectele”. Dar…

”Consilierii generali PMP au spus că este o înţelegere la nivel înalt între domnul Băsescu şi domnul Dragnea să nu mai fie susţinute cu un vot, două proiecte”, a declarat deschis Firea, completând, cu un ton pătimaș ”în premieră, colegii de la PMP au spus că nu vor să voteze din motivul exprimat mai devreme”.

Deci, concluzia este că Gabriela Firea îl acuză pe Dragnea dând crezare unor pretinse afirmații ale oamenilor lui Băsescu – și pe ”logica” faptului că opoziția PMP nu a votat cu puterea PSD-ALDE! Are sens? Poate, dacă ne gândim la relațiile Pandele –Băsescu, mai ales după retragerea intempestivă a acțiunii penale contra fostului președinte.

Firea, dată în vileag! Actori avantajați – coincidență! - după ce au semnat susținerea!

Culmea este că Gabriela Firea a recunoscut că, înainte de a dace aceste declarații incredibile, a avut (miercuri seara) o discuţie cu Liviu Dragnea, pe care l-ar fi acuzat ar fi luat legătura cu ”anumiţi consilieri generali” pentru a-i ”influenţa să nu susţină unele proiecte”. Iar faptul că Liviu Dragnea a negat așa ceva, după cum singură a recunoscut, nu a împiedicat-o pe Firea să dea crezare ”informațiilor” venite dinspre Băsescu!

Cert este că, în ciuda faptului că declarațiile Gabrielei Firea sunt demne de presa de scandal, ele reprezintă un argument extrem de puternic pentru a se lua în serios excluderea din PSD – propusă, de altfel, de primarul sectorului 5, avocatul Daniel Florea.

Mai mult, la ultimul CExN, s-a pus în vedere încetarea oricăror atacuri publice la adresa colegilor – ori Gabrielei Firea i s-au trecut deja cu vederea ”săgețile” la adresa Vioricăi Dăncilă, a Olguței Vasilescu, a ministrului Carmen Dan și altele. Așa încât, de această dată, atacul incredibil la Liviu Dragnea s-ar putea sfârși cu o excludere, pe care Gabriela Firea parcă ar căuta-o cu tot dinadinsul!