Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Ciobanii primesc 4 lei/kg la carnea de miel. Daea: "Mergeți și vindeți în Iordania"

Ciobanii încasează sume derizorii pentru carnea de export, iar ministrul Agriculturii îi trimite să vândă ei înșiși în țările arabe.
Sputnik

BUCUREȘTI, 19 oct – Sputnik, Daniel George Nistor. Cumpărăm carne de miel în special de Paști și plătim 20-30 de lei pentru un kilogram.

Puțini știu însă cât din această sumă ajunge în buzunarul ciobanului care a crescut mielul și ce eforturi face acesta pentru a-și vinde marfa.

Reprezentanții crescătorilor și exportatorilor de ovine au avut recent o întâlnire cu ministrul Agriculturii, Petre Daea și cu alți specialiști din Ministerul Agriculturii. Cu acest prilej, ei și-au exprimat nemulțumirea față de prețul încasat la export – 4 lei/kg.

Adică mult mai puțin decât primesc pe piața internă, în ajun de Paști, când prețul mieului în viu la cioban ajunge pe la 8 lei/kg.

Potrivit unui participant la discuții, soluția propusă de oficialii Guvernului a fost – să meargă ciobanii și să încheie tranzacții în străinătate.

"Credeți-mă, noi, cei care suntem fermieri, să mergem noi?! Că domnul Petre Daea ne-a spus: mergeți dumneavoastră în Iordania și discutați acolo, și nu mai știu în care țară, în Emirate", a declarat Dumitru Ardelean, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine Sălaj, pentru Agroinfo.ro

"Păi, eu nu mă pot duce ca fermier la ușa regelui nu știu care sau la un șef de stat să-i spun: domle, eu sunt un cioban din România și vreau să vă vând mieii. Discuțiile astea se duc la nivel înalt, diplomatic, și consider că de acolo trebuie început, apoi, chestiunile tehnice, de unde se încarcă animalele, cum se încarcă, e altceva", a explicat Ardelean.

El critică modul în care statul român promovează interesele crescătorilor de ovine.

"I-am întrebat pe domnii de acolo, ați fost și anul trecut în Iordania, ce s-a întâmplat acolo în urma vizitei dumneavoastră? A scăzut prețul" – a răbufnit fermierul.

"Să înțeleg că v-ați dus să negociați un preț mai mic? Păi, nu. Păi, atunci care e rezultatul, domle? Hai să fim serioși! Păi, să nu ne tot ascundem, să ne prostim unii pe alții. Una peste alta, fermierii o duc pe an ce trece mai prost. Asta este chestia care trebuie pusă în centrul discuției dumnealor", a punctat Dumitru Ardelean.