Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Au fost publicate imagini cu ucigașul din Kerci, Crimeea

Au apărut primele imagini cu presupusul autor al atacului de la colegiul din Kerci, Crimeea în urma căruia au decedat 18 persoane, iar alte zeci au fost rănite.
Sputnik

BUCUREȘTI, 17 oct – Sputnik. Camerele de supraveghere au surprins imaginile cu presupusul atacator de la colegiul din Kerci. Potrivit Comitetului de Investigații al Rusiei, este vorba de un tânăr de 18 de ani, student în anul 4, Vladislav Roslyakov. Acesta și-ar fi pus capăt zilelor, iar cadavrul lui a fost găsit în biblioteca instituției.

​Canalul telegram Mash a publicat imaginile cu atacatorului, în timp ce se deplasa prin colegiu.

Potrivit martorilor oculari, după explozie în jurul colegiului au fost auzite focuri de armă. Tânărul ar fi întrat în auditorii trăgând în cei aflați în încăpere.