Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

APCE vrea mariaje gay peste tot: delegația Moldovei a votat împotrivă

APCE a votat pe 10 octombrie un raport prin care tuturor statelor membre ale Consiliului Europei li se cere legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex și a adopțiilor copiilor de către cuplurile gay.
Sputnik

Băsescu atacă BOR, iar la PS: „îi voi considera egali în drepturi și pe homosexuali”
CHIȘINĂU, 11 oct — Sputnik, Octavian Racu. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat pe 10 octombrie o rezoluție prin care guvernelor europene să modifice urgent legislația și constituțiile naționale în vederea legalizării căsătoriilor între persoane de același sex și oferirea dreptului la adopție a copiilor de către cuplurile homosexuale.

Cei trei delegați din partea Republicii Moldova, Vlad Bătrâncea (PSRM), Valeriu Ghilețchi (PPE) și Ion Apostol (PL), au votat împotriva documentului.

Rezoluția "Referitor la Viața Privată și de Familie: Îndeplinirea Egalității indiferent de Orientarea Sexuală", a fost adoptată cu 67 voturi pentru, 14 împotrivă, iar 5 delegați s-au abținut. 

"În țara mea, Constituția stipulează clar că o căsătorie înseamnă o uniune între un bărbat și o femeie. Respectiv, ajungem la concluzia că autorii acestei rezoluții ne spun despre necesitatea modificării Constituției, făcând referință la hotărârile Curții Europene ale Drepturilor Omului. Dar, CEDO niciodată nu a afirmat că dreptul suveran al țării de a opera modificări în propria Constituție ar putea fi sfidat pentru a respecta interesele unui oarecare grup de persoane", a declarat deputatul socialist, Vlad Bătrâncea, într-o intervenție la APCE.

Documentul, propus de social-democratul suedez, Jonas Gunnarsson, mai prevede: Recunoașterea automată a statutului de „părinte 2" pentru partenera lesbiană, în detrimentul drepturilor părintești ale tatălui biologic al copilului (în aceleași condiții în care este recunoscută paternitatea copilului în cuplurile heterosexuale), agrearea adopției de copii de către cuplurile homosexuale, agrearea serviciilor de inseminare artificială pentru cuplurile homosexuale, agrearea recunoașterii legale a cuplurilor homosexuale, respingerea protecției constituționale pentru căsătoria definită ca uniune între un bărbat și o femeie.