Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Savaliuc promite ferm: ”De azi tremură cei care au făcut înțelegeri secrete!”

”Ordonanța face parte din bătălia dintre normalitate și cei care au făcut o justiție anormală”, se pot descoperi multe prin preluarea arhivei de la DNA
Sputnik

Savaliuc ne contrazice: cine e în spatele arestării Elenei Udrea. ”Viața ei e în pericol!”
BUCUREȘTI, 10 oct, Sputnik, Dragoș Dumitriu. Așa cum am anunțat anterior, în această după amiază, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat emiterea unei Ordonanțe de Urgență prin care devine operațională secția de anchetă a magistraților.

În fapt, această Ordonanță este o adevărată lovitură dată Sistemului. În urma emiterii acestei OUG se vor prelua dosarele care vizează magistrații aflate în lucru la DNA, dar și arhiva cazurilor rezolvate. Menționăm că, din 23 iulie a.c. intrase în vigoare legea 207 pentru modificarea legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

"Printre altele, legea 207 prevede înfiinţarea acelei mult discutate secţii speciale pentru investigarea infracţiunilor din justiţie". A declarat Tudorel Toader, subliniind că, prin această modificare, DNA nu mai avea în atribuții aceste cazuri, deci se ajunsese la un blocaj.

Reacțiile au început să apară după acest demers normativ important, iar unul dintre primii care au sesizat importanța noii OUG și efectele sale a fost cunoscutul jurnalist Răzvan Savaliuc.

"Ordonanța face parte din bătălia dintre normalitate și cei care au făcut o justiție anormală", a declarat jurnalistul de investigații la Antena 3, imediat după anunțul ministrului Toader.

În privința efectelor, fondatorul publicației Lumea Justiției face o declarație tranșată:

"De acum, tremură cei care au făcut protocoale secrete", a declarat Răzvan Savaliuc.

Reputatul investigator ia în considerarea posibilitatea ca, în urma preluării arhivei de la DNA, noua secție, formată din 15 procurori, să ajungă la concluzii extrem de importante în privința felului în care magistrații și, implicit, deciziile din justiție au fost influențate prin protocoale și înțelegeri secrete.