BUCUREŞTI, 9 oct — Sputnik, Georgiana Arsene. AKH Viena este cel mai popular spital din străinătate unde merg românii să se trateze de boli grave. Zilele acestea, spitalul este practic zguduit de un scandal de proporţii, după ce a ieşit la iveală faptul că un celebru chirurg al unităţii spitaliceşti opera pacienţii doar pe hârtie, pe când munca propriu zisă, adică intervenţia chirurgicală, era făcută de asistenţii săi, tot medici, dar cu o experineţă mult mai mică.
Omul încasa bani grei doar pentru o semnătură.
Luni dimineaţă, chirurgul austriac Michael Gnant a fost suspendat din activitate de către Colegiul Medicilor din Viena. Vineri, în jurul prânzului, Universitatea de Medicină din capitala austriacă i-a anulat contractul de muncă.
Chirurgul este acuzat de fraudarea fondurilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din Austria, de fals şi uz de fals, informează evz.ro, citând presa austriacă.
Datele scoase la iveală de către investigaţia Parchetului vienez sunt cutremurătoare. Medicul Michael Gnant înşela statul cu acte medicale încă din 2014.
Autorităţile au găsit mai multe intervenţii chirurgicale de rezecţie a tumorilor maligne mamare, mai exact, cancer de sân, care figurau ca fiind lucrate de el. În realitate, însă, erau făcute de medicii din echipa sa sau de către asistenţi.
Problema nu s epune aici doar la modul că acei medici erau marionetele chirurgului, ci este mult mai gravă. Şi aceasta fiindcă nu aveau experienţa profesională a chirurgului.
Pacienții apelau la serviciile doctorului Gnant tocmai pentru anii săi de studiu și de activitate. Iar prețurile pentru serviciile sale erau pe măsura titulaturilor enumerate mai sus.
Deşi figura ca activ la clinica AKH, în realitate opera la clinici private din Viena. Casa de Asigurări de Sănătate din Viena s-a considerat păgubită şi a depus plângerea care a început urmărirea penală.
Difrenţa în bani a unei intervenţii chirugicale făcută de un medic simplu şi un profesor ajunge şi la 50.000 de euro faţă de preţul din listă.
Interesant este un alt aspect. Şi anume că rectorul Universităţii de Medicină din Viena a făcut presiuni asupra mass-media ca să nu publice numele lui Gnant până când nu există certitudinea că tot ce a reclamat Casa de Asigurări de Sănătate se confirmă.
Iar confirmarea a venit chiar de la Michael Gnant care a spus, potrivit unor surse din anchetă, că în 22 de cazuri nu a fost prezent în sala de operaţii, iar în 56 de cazuri a fost prezent, dar a asistat la operaţiile efectuate de subalterni de-ai săi, însă a trecut în protocoale că el a efectuat operaţiile pentru a obţine sume mai mari de la bugetul statului.
Nu este primul scandal în care este implicată clinica AKH din Viena. Ea a mai fost în centrul unui scandal în anii 80, când s-a adus în atenţia opiniei publice corupţia şi costurile enorme pentru darea în folosinţă a spitalului, cazate de actele de corupţie.
Deşi în ziua de azi, când la nivelul UE se discută despre corupţie şi România este arătată cu degetul, în Austria sunt scandaluri cel puţin la fel de mari ca şi cele din ţara noastră.
Spitalul Nord Florisdorf din Viena, cu 785 de paturi, așteaptă de opt ani să fie dat în folosință, iar inaugurarea este încă incertă din cauza fraudării fondurilor, ancheta fiind în sarcina unei comisii parlamentare.
Michael Gnant este auzat că s-a trecut în protocoalele operatorii de la AKH în timp ce nu se afla în spital. Mai mult, în acelaşi timp el opera în altă parte, într-o clinică privată de lângă spitalul de stat. În acest fel, medicul încasa sume fabuloase din două părţi.