Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Un „duel" între submarine nucleare rusești a avut loc în Marea Barents

Submarine nucleare din Flota Nordică a Rusiei au realizat un „duel subacvatic" și au lansat torpile în timpul exercițiilor din Marea Barents, potrivit purtătorului de cuvânt al Flotei Nordice.
Sputnik

BUCUREŞTI, 4 oct — Sputnik, Doina Crainic. Un „duel" între submarine nucleare ruseşti a fost inclus în programul de exerciții organizat de Flota Nordică a Rusiei în Marea Barents, a declarat miercuri Vadim Serga, purtătorul de cuvânt al Flotei, citat de Sputnik France.

„Echipajele submarinelor nucleare de la două unități separate din Flota Nordică au finalizat mai multe exerciții constând în operaţiuni anti-submarine și lansarea de torpile. Manevrele au avut loc pe parcursul a câtorva zile. Submarinele au operat pe poligoane ale Flotei Nordice în Marea Barents, în conformitate cu Programul de instruire pentru lupte", a declarat Serga.

Potrivit acestuia, în timpul primei etape a exercițiilor, submarinele nucleare au „detectat" un submarin inamic care folosea echipamente hidroacustice. În a doua etapă, au „urmărit" inamicul, au lansat torpile, au „evitat" torpilele inamice și au folosit momeli.

Potrivit comandantului Flotei Nordice, amiralul Nikolai Evmenov, exercițiile s-au încheiat cu succes.