BUCUREŞTI, 1 oct — Sputnik, Doina Crainic. Un nou sistem de artilerie pentru trupele armate se dezvoltă în birourile rusești de armament, a declarat generalul și comandantul-șef al Armatei, Oleg Saliukov.
Denumit Nabrossok sau Sketch, aparatul va suferi câteva modificări ale șasiului, iar sistemul va fi adaptat inclusiv la condițiile Arcticii, a detaliat oficialul militar într-un interviu acordat ziarului Moskovski Komsomolets.
Potrivit unei surse consultate de Sputnik, sistemul urmează să fie aprobat pentru producția în masă până pe 25 noiembrie, atunci când se vor finaliza şi testele.
Printre alte inovații în cadrul armatei ruseşti, generalul Saliukov a vorbit şi despre sistemul de artilerie hibrid Coalitsia-SV, care va fi capabil să lanseze, sub unghiuri diferite, mai multe proiectile care ating simultan ținta, făcând posibil un atac masiv.