Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Radu Banciu, atac fulminant pe tema noului scandal național: "A cedat șantajului!"

Radu Banciu": "Nu există nicio țară în UE, în Europa sau în lume care să își sacrifice limba națională pentru un compromis politic"
Sputnik

BUCUREȘTI, 28 sept — Sputnik, Evan Răutu. Demisia unuia dintre cei mai huliți miniștri, Valentin Popa, ex titularul de la Educație, a fost acoperită în fața opiniei publice de multiplele și puternic mediatizatele sale gafe. Problema este că de data aceasta situația e ceva mai încurcată, deorece Popa a reacționat la o decizie politică extrem de controversată, practic un nou scandal național!

Fostul ministrul al Educaţiei: Limba română şi România „nu sunt de negociat”

"Predarea limbii române în învăţământul primar la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale se va face de către cadrele didactice de la clasele respective", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului cu privire la Ordonanța care l-a făcut pe ministrul Popa să demisioneze.

Ordonanța în cauză a fost cerută insistent de UDMR — iar în urma acesteia, predarea limbii române nu se va mai face de către profesori care au studii superioare de specialitate. Ori, realitatea incredibilă descoperită de ministrul demisionar a fost că, la școli din Mureș, a trebuit tradus în maghiară până și salutul "bună ziua"!
"Limba română şi România nu sunt de negociat", a declarat demisionarul din Guvern.

Ei bine, o reacție extrem de dură a venit de la cunoscutul și controversatul realizator B1 Tv, jurnalistul Radu Banciu: "România devine primul stat din Europa care nu mai consideră învățarea limbii oficiale a statului drept obligatorie pe teritoriul său".

"Acest lucru este pus în practică deocamdată în zonele în care oricum limba română era batjocorită în fiecare zi", a remarcat Banciu.

Banciu critică dur decizia politică luată în acest sens, considerând că Liviu Dragnea a cedat unui șantaj evident.

"Astăzi am avut din nou confirmarea că în urma șantajului UDMR-ist, Liviu Dragnea a cedat și a abrogat acea controversată lege prin care maghiarii susțineau că în zonele unde minoritatea lor este, de fapt, majoritară să nu se mai predea limba română de către profesori de română, ci de către profesori maghiari, a comentat Banciu.

Nu există nicio țară în UE, în Europa sau în lume care să își sacrifice limba națională pentru un compromis politic, spune Banciu, care încheie comentariul extrem de tranșant:

"De mâine, elevii de etnie maghiară din zonele respective, care învață pe banii statului român și pe teritoriul României, nu vor mai învăța nici măcar oficial nicio boabă de limba română întrucât orele de limba română, fiind predate de profesori maghiari, se vor ține tot în maghiară", a conchis jurnalistul.