Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Huşanu: „Ne propunem să creionăm în cadrul proiectului, Legea Salarizării ori…”

Declaraţia sa vine ca urmare a câştigării de către SANITAS Bucureşti a unui proiect pe fonduri europene, POCA, privind capacitatea sindicatelor de a formula politici publice alternative.
Sputnik

BUCUREŞTI, 27 sept — Sputnik, Georgiana Arsene. Veşti bune pentru angajaţii sistemului sanitar. Şi aceasta fiindcă SANITAS Bucureşti a câştigat un proiect pe fonduri europene. Obiectivul general al proiectului este, în primul rând, de a susţine şi promova reforma administraţiei publice.

Huşanu, SANITAS: „Nu salariile sunt problema, ci cheltuielile inutile şi exagerate!"

Proiectul este implementat de Uniunea Sindicală SANITAS Bucureşti, în calitate de beneficiar, alături de Sindicatul SANITAS Covasna şi Fundaţia Euroacces, în perioada 09.07.2018-08.11.2019.

Valoarea totală a proiectului este de 954.062,17 lei, din care 75.233,14 lei valoare eligibilă nerambursabilă din FSE.

Sputnik a stat de vorbă cu Viorel Huşanu, liderul SANITAS Bucureşti despre cum va ajuta acest proiect personalul sanitar.

Acesta a precizat că scopul este acela de a creiona, în cadrul proiectului, una din legile de bază, care au creat, de-a lungul timpului, chiar dezbinare în cadrul echipei medicale.

„Şi, cum legile sunt prost făcute, ne propunem să creionăm, în cadrul proiectului, ori Legea salarizării, ori Legea Dialogului Social, ori Regulamentul de Sporuri. Noi nu putem decât să creionăm o variantă şi să o depunem spre aprobare şi implementare. După ce o depunem e treaba politicului dacă o ia în seamă sau nu", a explicat Huşanu, care a adăugat că va avea loc mai întâi o consultare cu salariaţii pentru a decide dacă sindicatul va propune o alternativă la regulamentul de sporuri sau la un alt act normativ.

„Nu putem decât să lucrăm la un draft şi să-l depunem la Guvern (dacă se pretează a fi OUG) sau la Parlament (dacă se consideră că poate modifica o lege). Încercăm să ne consultăm atât cu salariaţii cât şi cu factorul politic, astfel încât să fie ceva mulţumitor pentru majoritatea salariaţilor, să îndreptăm discriminările actuale şi să fie realizabil şi sustenabil (dacă va avea componenta financiară)", a declarat Huşanu.