Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Zi tensionată pentru Petre Daea - află dacă va fi demis sau nu

Astăzi, deputaţii vor vota moţiunea simplă a PNL împotriva ministrului Agriculturii, intitulată „După ciuma lui Caragea, România lovită de pesta lui Daea" - ministrul a prezentat ieri evoluţia PPA.
Sputnik

BUCUREŞTI, 26 sept — Sputnik, Georgiana Arsene. Ieri, pe ecranul principal din plenul Camerei Deputaţilor, în timpul dezbaterii moţiunii simple depusă de PNL, au rulat o serie de imagini referitoare la evoluţia pestei porcine africane în România. Totul s-a petrecut în timpul discursului ministrului Agriculturii, Petre Daea.

De asemenea, a fost prezentată şi o cronologie a măsurilor luate de autorităţile statului pentru prevenirea şi stoparea pestei porcine africane.

Calvarul pestei continuă – peste 300.000 de porci eliminaţi, 927 focare de PPA

Daea a explicat că ANSVSA a trecut printr-o instabilitate instituţională, fiindcă instituţia s-a văzut condusă în cinci luni, în anul 2016, de cinci preşedinţi.

Deputatul liberal Tinel Gheorghe i-a spus, însă, lui Daea, că numele său şi al partidului din care face parte vor rămâne pentru totdeauna în memoria ţăranilor români drept „cei care le-aţi aluat porcii din ogradă".

Aşa cum menţionam anterior, ieri, în plen, a fost dezbătură moţiunea simplă cu titlul „După ciuma lui Caragea, România lovită de pesta lui Daea", depusă de Opoziţie.

Principala acuzaţie adusă lui Daea este lipsa de acţiune a oficialului de la Agricultură, fapt care a contribuit semnificativ la răspândirea fulgerătoare a epidemiei.

„Dacă analizăm declaraţiile publice ale domnului ministru Petre Daea, de la apariţia primului focar de pestă porină africană şi până în prezent se observă cert că nu ştie ce şi cum să facă pentru a stopa extinderea bolii", se arată în document, potrivit romanialibera.ro.  

Liberalii susţin că, în gestionarea evoluţiei PPA se poate vorbi despre un atentat la siguranţa naţională a României.

Astăzi, moţiunea simplă privind agricultura, iniţiată de PNL, va intra la vot în Camera Deputaţilor. Sputnik vă va ţine la curent cu rezultatul votului.