Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Marea Britanie va adăposti membrii „Căștilor Albe”

Autoritățile din Marea Britanie au anunțat că sunt dispuse să găzduiască membrii controversatei organizații „Căștile Albe”.
Sputnik

BUCUREȘTI, 25 sept — Sputnik. Guvernul britanic este dispus să găzduiască membrii organizației "Căștile Albe" și familiile lor, grup care a activat anterior în Siria. Cu o astfel de declarație comună au venit Ministerele de Interne, Afacerilor Externe și cel pentru Dezvoltarea Internațională ale Marii Britanii.

Israelul a evacuat din Siria membrii „Căștilor Albe”

"Conform programului existent de transfer al persoanelor supuse unor amenințări, Ministerul Afacerilor Interne al țării, în cooperare cu Direcția Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați, Ministerul pentru Dezvoltarea Internațională și Ministerului Construcțiilor Civile, lucrează asupra transferului (în Marea Britanie) a familiilor (membrilor Căștilor Albe)", se spune în declarația citată de RIA Novosti.

Astfel, ministrul britanic al Afacerilor Externe, Jeremy Hunt, i-a calificat pe activiștii „Căștilor Albe" drept niște eroi contemporani.

"Sunt respectați pentru curajul lor, salvarea vieților, au fost nominalizați la premiul Nobel pentru pace. Suntem bucuroși că primele „Căști Albe" vor fi adăpostite în Marea Britanie", a declarat ministrul.

Potrivit ministrului britanic al Afacerilor Interne, Sajid Javid, "Căștile Albe" au salvat mii de vieți.

Rusia: banii alocați de SUA “Căștilor Albe” ridică mai multe semne de întrebare

"Mă mândresc cu faptul că Marea Britanie îi primește pe acești oameni curajoși, împreună cu familiile lor, îi oferă posibilitatea să înceapă viața de la zero", a declarat Javid.

În declarație se afirmă că membrii „Căștilor Albe", în calitate de "organizație de protecție civilă", au salvat peste 115 mii de oameni.

Ce reprezintă "Căștile Albe"

Organizația Căștile Albe a devenit cunoscută datorită clipurilor video publicate în internet, în care activiștii în uniforme distinctive salvează civilii de sub ruinele clădirilor. Cu toate acestea, au apărut și înregistrări video în care se observăm cum activiștii își înscenează activitatea. Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei declarase anterior că activitatea "Căștilor Albe" reprezintă o parte a campaniei informaționale de discreditare a autorităților și militarilor din Siria.

Fondator Pink Floyd: ”Căștile albe” fac propagandă în favoarea teroriștilor

Săptămâna trecută ambasada rusă la Londra a calificat „Căștile Albe" drept un grup de provocatori.

Instituția face referință la datele din diverse surse din care rezultă că organizația „Căștile Albe" este afiliată grupărilor teroriste. Ambasada a reamintit că activiștii au fost prinși fabricând reportaje false, inclusiv despre atacul chimic în Idlib.

Reprezentantul ambasadei și-a exprimat regretul că „acest grup beneficiază de donații generoase din partea guvernelor statelor occidentale, inclusiv din partea Marii Britanii".