BUCUREŞTI, 24 sept — Sputnik, Georgiana Arsene. O navă sub pavilion elveţian a fost atacată în largul apelor nigeriene. Anunţul a fost făcut sâmbătă de Ministerul de Externe de la Berna.
Presa a informat atunci că 12 din cei 19 membri ai echipajului au fost răpiţi.
O zi mai târziu, autoritatea maritimă din Nigeria preciza că, printre marinarii răpiţi, unul este din România.
Ieri, MAE român a confirmat informaţia.
Ambasada României la Berna menţine legătura permanentă cu Celula de Criză a MAE elveţian, iar Ambasada României la Abuja cu autorităţile nigeriene competente pentru alte informaţii de interes în vederea soluţionării cazului, informează stiripesurse.ro.
De asemenea, din dispoziția ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a fost activată Celula de Criză a MAE.
Aceasta celulă de criză, prin misiunile diplomatice implicate, monitorizează cu prioritate situaţia şi se află în contact permanent cu autorităţile locale şi cu armatorul.