BUCUREȘTI, 24 sept — Dragoș Dumitriu. Afirmația nu e doar un titlu al agenției noastre, ci chiar declarația celui mai avizat personaj ala acestui scenariu, președintele PSD, Liviu Dragnea.
Declarația a fost făcută aseară, în contextul întrebării directe puse de Mihai Gâdea:"există un plan ca Guvernul să fie dat jos până la 1 ianuarie", mai ales că, ulterior, "preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către România va zădărnici ulterior un astfel de scenariu".
"Da, categoric da", a confirmat Dragnea existența "plenului"… nu chiar atât de ascuns. "El este străveziu, nici nu trebuie să ai foarte multe informaţii, doar răbdare şi să pui toate piesele de puzzle pe masă, cu declaraţii, cu acţiuni, declaraţii interne, declaraţii externe".
Iar Liviu Dragnea merge mai departe cu logica afirmației: "Preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către România înseamnă de fapt preluarea de către doamna prim-ministru Viorica Dăncilă şi de către miniştrii din Guvern".
"Cu toate presiunile lui Iohannis, la Bruxelles — s-a decis că premierul şi Guvernul sunt cei care trebuie să gestioneze aceste lucruri, nu preşedintele", spune Dragnea. "Acest guvern, intrat în anul 2019, nu mai poate fi dat jos, nu mai poate fi contestat, nu mai poate fi dusă la nesfârşit minciuna", a explică șeful PSD.
Motivația lui Klaus Iohannis ar fi foarte clară: alegerile prezidenţiale din 2019.
"Iohannis şi-ar dori să aibă nişte servicii care, în continuare, să se joace prin Justiţie, ca să le poată folosi să şantajeze, să preseze, să ameninţe şi să îi protejeze pe cei care îl ajută", consideră Dragnea.
Dragnea a făcut din nou referire la aspectul cel mai important, în opinia sa, al mandatului lui Iohannis — nu a făcut nimic! Asta în comparație cu guvernul Dăncilă sub care "în anul următor, rezultatele economice ale guvernării vor fi şi mai evidente".
"Poate ajunge în campania electorală domnul Klaus Iohannis să le spună românilor: "Votaţi-mă pe mine pentru că nu am făcut nimic bun, doar am făcut rău, în sensul în care am făcut atâta agitaţie în România" — în contrapartidă cu un candidat de-al nostru, sper să fie un candidat comun (PSD-ALDE), care să prezinte ce a făcut această guvernare pentru România?", întreabă retoric liderul social-democrat.
Bătălia cu Sistemul este componentă a tentativelor contra guvernului, consideră Dragnea, referindu-se și la cele petrecute în PSD recent.
"De aia tot apar şi probabil o să mai apară chestiuni de genul acesta, sper să nu mai apară în partid, dar nu este imposibil — este o cursă contracronometru cu acest sistem odios", a spus Dragnea.
Cursa "contracronometru" are în vedere și una dintre marile bătălii ale actualei guvernări: modificarea legilor Justiției. Iar Dragnea a prezentat tabloul acestei bătălii:
"Una din legile Justiţiei este în vigoare, dar Înalta Curte spune că nu e în vigoare — şi acolo e de discutat, de ce, care sunt motivele, de ce nu aplică singura instanţă din România. O altă lege dintre cele trei ale Justiţiei — a fost contestaţia respinsă la Curtea Constituţională şi Iohannis trebuie să o semneze. Săptămâna viitoare, cred că ar trebui să se discute la CCR şi a treia lege. Urmează Codurile penale să fie trimise înapoi la Parlament".
Însă, apoi vine la rând un alt pachet legislativ, esențial pentru Sistemul care îl susține pe Iohannis, așa cum au declarat în repetate rânduri liderii Coaliției.
"Urmează să începem dezbaterile pe modificare la Legile securităţii naţionale, un pachet de legi care îi doare foarte tare, pe serviciile secrete şi pe Iohannis", a spus Dragnea."Nu vrem să facem ceva împotriva funcţionării constituţionale a serviciilor, vrem să îi aducem în matca lor, să intre în curte şi să nu mai stea prin instanţe şi prin parchete".
Iar șeful PSD are un cuvânt și pentru un permanent "client" al său, generalul Pahonțu: "SPP să nu mai stea nici el în câmpuri tactice, pentru că Pahonţu se zbenguie de ani de zile prin instanţe şi parchete".
În fine, Dragnea consemnează și alte două inițiative majore, care at putea duce la schimbări majore și ar consacra guvernul actual ca un reformator important:
"Avem legea pensiilor, care trebuie adoptată tot în toamna asta și legea lobby-ului", spune Dragnea, care conchide — "Dacă toate lucrurile astea se întâmplă şi ne prinde 15 decembrie la guvernare, ei au pierdut total meciul".