Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Un șofer din Moldova a accidentat mortal un copil în România - detalii

Tragedia s-a produs aseară, în Prahova. O fetiță de 10 ani a fost lovită mortal de un tir înmatriculat în Republica Moldova.
Sputnik

CHIȘINĂU, 19 sept — Sputnik. Un accident extrem de grav, cu implicarea unui conducător auto din Republica Moldova, s-a produs marți seara în România. O fetiță de 10 ani a murit pe loc.

Tragedia a avut loc pe DN1B, pe raza localității Loloiasca, județul Prahova. Potrivit presei din România, minora a fost izbită mortal de un tir înmatriculat în Republica Moldova, chiar pe trecerea de pietoni. Medicii care au ajuns la fața locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea fetiței, leziunile provocate în urma impactului fiind incompatibile cu viața, scrie Observatorul Prahovean.

Accident în lanț: Imagini contraindicate cardiacilor. VIDEO

Martorii au afirmat că șoferul, cetățean moldovean, circula cu viteză mare și nu a mai putut frâna la timp pentru evitarea impactului.

Conducătorul tirului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat că acesta nu consumase băuturi alcoolice.

Potrivit sursei, fetița era elevă în clasa a cincea și se ducea să-și ia fratele de la grădiniță.

Totodată, publicația menționează că în ultimii ani în zonă s-au produs numeroase accidente mortale, victime fiind pietonii loviți de șoferii care circulau cu viteză excesivă.