Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

S-a aflat! Nu shaorma a ucis copilul, ci o boală - răsturnare de situaţie

Cazul micuţului de trei ani şi jumătate decedat după ce ar fi consumat produsul de la un fast food a ajuns la final - medicii au finalizat analizele.
Sputnik

BUCUREŞTI, 19 sept — Sputnik, Georgiana Arsene. În primăvara acestui an, povestea copilului din Pantelimon pusese întreaga ţară pe jar, după ce părinţii săi au considerat că de vină pentru moartea micuţului ar fi fost o shaorma consumată cu puţin timp înainte.

La vremea respectivă, Sputnik a relatat despre acest caz, prezentând atât declaraţiile părinţilor, cât şi rezultatele analizelor de laborator.  

De atunci şi până în prezent, medicii legişti au finalizat raportul necropsiei, iar concluzia lor este că băieţelul s-a stins din viaţă din cauze naturale.
Tatăl copilului a fost audiat marți la Parchet.

Şocant! Ce spun medicii despre copilul mort după ce a mâncat shaorma!

El a intrat în posesia raportului de expertiză și implicit a citit concluziile specialiștilor de la Institutul de Medicină Legală. Aceste concluzii resping ceea ce au crezut părinții în primă fază, și anume că tragicul deces ar fi fost provocat de o toxiinfecție alimentară, notează stirileprotv.ro.

Potrivit medicilor legişti, în trupul neînsufleţit al copilului nu au fost găsite substanţe toxice. Ei cred că moartea ar fi fost cauzată de o boală autoimună de care suferea băieţelul şi care nu putea fi descoperită la vârsta de 3 ani şi jumătate.

Părinţii au la dispoziţie câteva săptămâni pentru a apela la un specialist care să le explice care sunt concluziile şi, mai ales, cum se explică această tragedie.

Mai mult, dacă vor avea argumente, aceştia vor putea solicita o expertiză suplimentară.