BUCUREȘTI, 19 sept — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Ceea ce părea doar un joc de culise orchestrat de cercuri de interese din spatele Gabrielei Firea se transformă, iată, într-un fel de revoluție! Trei lideri ai PSD, Gabriela Firea, Paul Stănescu și Adrian Țuțuianu au transmis public o scrisoare în care se cere clar demisia urgentă a lui Liviu Dragnea!
Scrisoarea este pur și simplu halucinantă — ea dă dreptate, în mare măsură, adversarilor PSD, ținând capul sus doar într-o singură speță: performanța guvernamentală!
Iată aici textul scrisorii, transmis de Mediafax, iar asupra conținutului vom reveni cu comentarii și reacții.
Dar, o măsură urgentă anunțată de PSD este convocarea urgentă Comitetului Executiv Național, pentru vineri, 21 septembrie, ora 12.30. Este posibil să asistăm la decizii spectaculoase, inclusiv la demisia lui Liviu Dragnea.
Oricum, chiar dacă bine scrisă și îndemnând la unitatea PSD, este flagrant cum sunt preluate câteva teme ale #REZIST:
- "Modul în care au fost desemnaţi cei trei candidaţi la funcţia de Prim-Ministru şi membrii Guvernului, fără niciun set valid de criterii necesare pentru o guvernare performantă".
- "PSD se află într-un război permanent, purtat pe prea multe fronturi, cu o parte importantă a societăţii româneşti: Preşedintele României, partidele politice din opoziţie, SRI, SPP, Ministerul Public, DNA, societatea civilă etc".
- "Agenda publică a fost acaparată de teme precum Corupţia, schimbările din Justiţie, „Statul Paralel", de protocoalele de colaborare cu SRI".
- "iniţiativele PSD în zona reformării Justiţiei (…) au fost atacate de opoziţia parlamentară şi o parte a societăţii civile, ca fiind demersuri exclusiv în interesul liderului PSD, domnul Liviu Dragnea. Prin urmare, se poate afirma, fără rezerve, că liderul PSD a devenit, prin vulnerabilitatea sa juridică, un obstacol în adoptarea acestor reglementări".
- "Acţiunile de protest anunţate pentru lunile septembrie şi octombrie 2018 vor adânci criza de neîncredere în partid. În acest context, adoptarea prin ordonanţă de urgenţă a unor măsuri de amnistie şi graţiere este de natură să genereze proteste de amploare care se vor solda, cel mai probabil, cu căderea guvernului Dăncilă şi cu pierderea guvernării de către PSD".
- "Promovarea în Guvern, Ministere, Agenţii, alte instituţii publice a unor persoane cu evidente carenţe profesionale"
- "Instalarea neîncrederii externe în PSD, pe fondul percepţiei că sunt atacate instituţiile statului de drept şi Justiţia"
Deci, în concluzie, ceea ce spune #REZIST e corect, spun "rebelii" PSD: premieri și miniștri care nu sunt aleși pe criterii profesionale, PSD este cauza războiului cu Iohannis, opoziție, ON, stradă, agenda publică e sătulă de "stat paralel" sau "protocoale", PSD nu are credibilitate externă iar guvernul trebuie să se plece în fața protestelor care vor veni, precum drobul de sare, când se va da ordonanța amnistiei.
Așa cum spuneam, agenda #REZIST e confirmată! Iar rezultatul e clar: capul lui Dragnea.
"Situaţia juridică vulnerabilă a liderului PSD, Liviu Nicolae Dragnea, a devenit vulnerabilitatea majoră a partidului, elementul principal de atac al opoziţiei şi a unei părţi a societăţii civile, o perpetuă sursă de neîncredere în plan intern şi extern, motivul pentru care se pune la îndoială corectitudinea oricărui demers iniţiat de PSD de în direcţia reformării Justiţiei".
Nu, asta nu scrie #REZIST, ci stă scris în scrisoarea PSD!
O primă concluzie este că da, o pricepută ca Firea, care n-a fost în stare să scape de 30 de huiduitori în Piața Victoriei ca să facă un Târg, un om politic cu realizări pe plan național și mondial precum Stănescu, boier de Olt, și Adrian Țuțuianu, ex președintele județului lui Ghenosu, ei bine acești trei mari oameni politici reformatori NU au zis nimic de Parteneriatul Strategic! În rest, le-au cam zis pe toate!..
Plus aceea groasă de tot — PSD a căzut în sondaje sub 30%. Ceea ce înseamnă că toți liderii PSD au mințit cras până acum — plus agențiile de sondaj, mai puțin cea care dădea PSD mult sub PNL-ul lui "cine nu sare".
Încă un amănunt — scrisoarea vine cu puțin timp înainte de apelul din dosarul lui Liviu Dragnea. Nu se mai putea aștepta până pe 7 octombrie… sau ce?!