BUCUREȘTI, 18 sept — Sputnik, Daniel George Nistor. Kolinda Grabar-Kitarovic, președinta Croației, este un șef de stat nonconformist. La Campionatul Mondial de fotbal din Rusia a venit îmbrăcată în tricoul echipei naționale, s-a bucurat ca un suporter la goluri, iar după finala pierdută, l-a îmbrățișat, fair-play, pe "învingătorul" Emmanuel Macron, președintele Franței, țara care a câștigat competiția.
Prezentă la Iniţiativa celor 3 Mări, forumul organizat zilele acestea la București, ea a făcut o declarație tranșantă.
"Există diferenţe mari între Est şi Vest. În UE, în ciuda progreselor evidente, bogăţia nu este distribuită în mod egal", a afirmat Grabar-Kitarovic, potrivit News.ro.
"Există, de exemplu, probleme mari în domeniul protecţiei sociale, care nu pot fi rezolvate fără o abordare comună. Totodată, convergenţa reală vizează îndeosebi infrastructura. Ţările trebuie să folosească la maximum acest forum", a mai spus preşedinta Croaţiei.
Într-adevăr, Croația are un Produs Intern Brut (PIB) pe locuitor de numai 11.500 euro, potrivit datelor Eurostat pe anul 2017.
În același timp, Germania, de exemplu, are un PIB per capita de trei ori mai mare, de 35.500 euro, Danemarca de patru ori mai mare — 46.500 euro, iar Irlanda de cinci ori mai mare — 56.400 euro.
România, cu 8.200 euro, stă și mai prost decât Croația, dar până acum nu am auzit niciun demnitar român să ridice această problemă într-un cadru oficial. Cel mai mic PIB per capita din UE îl are Bulgaria — 6.300 euro, iar cel mai mare, Luxemburg — 81.800 euro.
Declarația Kolindei Grabar-Kitarovic este cu atât mai îndrăzneață, cu cât vine din partea celui mai tânăr stat membru al Uniunii Europene. Croația a intrat în UE în 2013, la șase ani după aderarea României.
Cel de-al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări se desfăşoară la București, în zilele de 17 și 18 octombrie 2018.
La acest eveniment participă şefi de stat şi reprezentanţi ai acestora din 12 ţări din Europa Centrală şi de Est: Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.