BUCUREȘTI, 16 sept — Sputnik. Legumele și fructele aveau alte dimensiuni și culori, o consistență și valoare nutritivă absolut diferită. Aspectul lor de odinioară a fost reconstituit după analiza detaliată a ADN-ului ”descendenților”, relatează RIA Novosti.
Regele câmpurilor
Predecesorul porumbului, teosinte, remarcat cu 9 mii de ani în urmă de ochiul iscoditor al reprezentanților speicei Homo sapiens, este atât de departe de aspectul actual al culturii, încât oamenii de știință multă vreme au pus la indoială legătura de rudenie. Însă ultimele cercetări au eliminat orice dubii.
Da, porumbul s-a născut în America pentru a evolua mult, a cuceri lumea întreagă și a deveni una dintre cele mai productive culturi alimentare.
Bulina vărgată cu gust amar
În anul 2014, la o licitașie Christie's, a fost expusă o natură moartă a pictorului italian Giovani Stanchi care a suscitat un mare interes. Mai ales din partea biologilor. Printre alte daruri ale naturii pe pânză putea fi văzut un pepene verde cu coaja foarte groasă și miezul alb, puțin apetisant.
Într-adevăr, așa aspect avea harbuzul în sec. XVII, foarte apropiat de imaginea pepenelui tsamma (Citrullus ecirrhosus) care vegetează în deșertul Kalahari, având nu mai mult de 6 cm în diametru și un gust amar.
Cât pomușoarele de coacăză
Asemănarea, cu mii de ani în urmă, era și mai mare, deoarece tomatele rodeau doar fructe-ciorchine. Dar selecția empirică, efectuată pe parcursul mai multor milenii, a schimbat structura și funcționalitatea genei CSR, responsabilă pentru dimensiune.
S-a modificat și gustul, ca urmare a sporirii rezistenței față de secetă.
O rădăcină urât mirositoare
Mai mult — subțire, albă și amară. Morcovii, endemici ai Orientului Apropiat și Asiei Centrale, au fost ”domesticiți” pentru semințele lor aromate. Cu timpul a evoluat și planta mamă. Corpul ei s-a colorat în violet și galben, doar mai apoi, în sec. XVII, a apărut pigmentarea obișnuită nouă.
Unii cercătători atribuie acest rezultat selecționiștilor olandezi care au ținut cu tot dinadinsul ca morcovii să îmbrace culorile lor naționale.
Un nu știu ce lunguieț, cu multe semințe în el
Caracteristica biologică determinantă a bananelor de pe masa noastră este că ele nu se pot înmulți în mod natural. Misiune procreativă și-a asumat-o omul, creând răsad prin înrădăcinarea lăstarilor plantei mature. Fructele comercializate astăzi nu au semințe — spre deosebire de predecesoarele lor din specia Musa acuminate care mai poate fi întâlnită în flora sălbatică a Asiei de Sud-Est.
”Strămoșul” avea 50-60 de semințe, era de două ori mai mic, dar extrem de rezistent la boli și paraziți.