Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

E lege: Află cine nu va mai putea să bea bere în Moldova

Iată cum încearcă autoritățile din Moldova să rezolve problema consumului de bere în rândul unor categorii de cetățeni. Iată cât timp au la dispoziție agenții economici pentru a se conforma noilor prevederi legale.
Sputnik

CHIȘINĂU, 09 sept — Sputnik. Pe 24 august au fost publicate în Monitorul Oficial modificările la legea privind fabricarea și circulația alcoolului etilic și a producției alcoolice. Astfel, agenții economici din domeniul fabricării și circulației berii și băuturilor pe bază de bere vor fi obligați ca să indice pe eticheta și pe ambalajul de desfacere un nou simbol care interzice consumul producţiei alcoolice în timpul sarcinii. Totodată, ei vor fi obligați să indice și simbolul ”+18”.

 

Agenții economici vor avea un răgaz de 5 luni de la data intrării în vigoare a legii, pentru a nu impune bariere în activitatea lor din domeniul respectiv şi pentru a le acorda un termen ca să-şi realizeze stocurile de produse certificate.

Anterior, fabricarea şi circulaţia berii, în Republica Moldova, a fost reglementată de un singur standard SM 143:2001 „Bere. Sortimente naţionale. Condiţii tehnice generale" apoi, în anul 2012, a fost elaborată Reglementarea tehnică „Berea şi băuturi pe bază de bere", care prevede condiţiile specifice de activitate a domeniului respectiv, inclusiv şi cele de etichetare.

Rămânem fără bere? Se vinde Ursus și Timișoreana

Cerinţele de etichetare din Legea 1100/2000 (art. 17) şi cele din Reglementarea tehnică diferă, şi anume, prin necesitatea de a aplica pe etichetă „numărul de identitate a lotului, precedat de menţiunea „L„ (art. 17, alin. (3), lit. m). Produsul nominalizat se certifică atât în serie, cât şi pe loturi, iar certificatul de conformitate poate fi valabil şi 2, şi 3 ani.

Totodată, nu vor mai fi interzise utilizarea sticlelor returnabile pentru îmbutelierea producţiei alcoolice, precum și comercializarea cu amănuntul a producţiei alcoolice ambalate prin depozite specializate arendate.