Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Moscova acuză: Declarațiile Londrei despre pozele suspecților sunt lipsite de temei

Afirmațiile că în imaginile cu suspecții în cazul Skripal ar figura persoane legate de autoritățile ruse reprezintă un fals, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE de la Moscova, Maria Zaharova.
Sputnik

BUCUREȘTI, 7 sept — Sputnik. Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei consideră drept dezinformare declarațiile părții britanice potrivit cărora în imaginile cu suspecții în cazul lui Skripal ar figura persoane legate cu structurile de stat ale Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomației de la Moscova, Maria Zaharova.

Au fost anunțate numele cetățenilor ruși bănuiți de otrăvirea familiei Skripal

"E o nouă tentativă de a atrage atenția comunității internaționale: statelor, organizațiilor neguvernamentale și jurnaliștilor asupra acestor poze, pretinzând că sunt niște imagini ale oamenilor noștri, care ar avea vreo tangență cu structurile de stat ale Rusiei. E un exemplu clasic de dezinformare", a declarat ea în cadrul unui briefing la Moscova.

"După ce a primit noi informații cu privire la incidentul din Salisbury, partea rusă a emis declarații oficiale, care nu au fost lipsite de temei, le-a emis nu doar la nivel politic, dar și la nivelul cel mai înalt, din numele statului, că Federația Rusă nu are nicio tangență cu ceea ce s-a întâmplat acolo", a subliniat Zaharova.