Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Acțiune de amploare SIS - securitatea națională a fost pusă în pericol

Acţiunile s-au desfăşurat de către Centrul Antiterorist al SIS în mai multe localităţi din ţară.
Sputnik

CHIȘINĂU, 6 sept – Sputnik. Serviciul de Informații şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că a desfășurat în această dimineață o operațiune complexă, pe linia prevenirii amenințărilor la adresa securității naționale.

Acţiunile s-au desfăşurat de către Centrul Antiterorist al SIS în mai multe localităţi din ţară.

Potrivit presei de la Chișinău, operațiunea a vizat mai mulți profesori de la un liceu privat, cu capital străin. În urma acestei operațiuni au fost reținute șase persoane, cetățeni turci, toți profesori la acest liceu.

După finalizarea operațiunii, SIS a anunțat că șapte cetățeni străini, suspectați de legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări, au fost declaraţi indezirabili de către organele competente şi expulzaţi de pe teritoriul Republicii Moldova.

”Acțiunile cetățenilor au fost supuse monitorizării o perioadă și, după ce s-a confirmat existența riscului la adresa securității naționale, a fost luată decizia ca persoanele respective să părăsească imediat teritoriul Republicii Moldova”, se anunță într-un comunicat SIS.

În operațiunea complexă pe linia prevenirii amenințărilor la adresa securității naționale, desfășurată concomitent în mai multe localități din țară, a fost antrenat Centrul Antiterorist al SIS. SIS a colaborat în acest caz cu serviciile speciale din alte state.