Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Biserica Ortodoxă Rusă: Decizia de a permite preoților a doua căsătorie este necanonică

Biserica Ortodoxă Rusă: Decizia Patriarhiei din Constantinopol de a permite a doua căsătorie pentru preoți este necanonică.
Sputnik

CHIȘINĂU, 6 sept — Sputnik. Decizia Patriarhiei Ecumenice de a permite a doua căsătorie pentru preoți contravine canoanelor bisericești și nu va fi încuviințată în lumea ortodoxă, au declarat reprezentanții Bisericii Ortodoxe Ruse pentru RIA Novosti.

Reacția BORu vine după ce Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a luat decizia de a le oferi dreptului la doua căsătorie pentru preoți. Acest lucru va fi acceptat doar în caz de văduvie sau în cazul în care soția ar fi cauza divorțului.

Biserica Ortodoxă Rusă introduce nouă sfinți români în calendarul local

Totodată, documentul precizează că permisiunea pentru o a doua căsătorie nu va fi permisă, dacă preotul își va părăsi soția pentru a se căsători cu altcineva. Este subliniat și faptul că fiecare caz va fi analizat separat și trimis episcopului locului, ca mai apoi să fie validat și de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice.

Potrivit sursei, Taina Cununiei pentru a doua căsătorie a preoților va fi oficiată într-un cerc familial foarte restrâns, aceasta cuprinzând doar o simplă rugăciune.

Președintele comitetului educațional al Bisericii Ortodoxe Ruse, Maxim Kozlov, a declarat că această decizie contravine tradiției de veacuri și Sfintei Scripturi, care prevede clar că clericii pot fi bărbații unii singure femei.

El a mai spus că aceasta este practica instituită de Biserica ortodoxă de cel puțin un veac și jumătate. Maxim Kozlov a spus că nu va comenta factorii care au stat la decizia Patriarhiei Constantinopolului, dar s-a arătat sigur că aceasta nu va contribui la ridicarea autorității ei în lumea ortodoxă, nu va contribui la creșterea înțelegerii între Bisericile Ortodoxe și nici nu va rezolva problema cadrelor în cadrul Patriarhiei Ecumenice.

În următoarele zile, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I urmează să transmită o scrisoare oficială în care va oferi detalii și mai multe indicații precise.

Precizăm că, potrivit Tradiţiei canonice existente, preotii au dreptul să se casătorească o singura data și înainte de hirotonie (1 Tim. 3, 2, 12; Tit 1, 6), iar în cazul în care cel care a fost hirotonit și încheie o căsătorie atunci acesta trebuie pedepsit cu caterisirea (canonul 27 apostolic, 1 Neocezareea; 19 Cartagina; 6 Sfantul Vasile cel Mare; 14 IV Ec.).