Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Cetățenii europeni depun primele solicitări pentru rămânerea în Marea Britanie după Brexit

Ministerul britanic de Interne a subliniat deseori că dorește ca procesul să fie „cât mai rapid și mai accesibil". Primii cetăţeni europeni care doresc să rămână în Marea Britanie după Brexit au început să-şi depună documentele.
Sputnik

BUCUREŞTI, 29 aug — Sputnik, Doina Crainic. Cetăţeni europeni care locuiesc în Marea Britanie şi doresc să rămână în ţară după Brexit au început să-şi depună documentele, în cadrul unui proces de testare iniţiat de ministerul de Interne.

„Statutul permanent" va permite europenilor non-britanici care locuiesc în Marea Britanie de cel puțin cinci ani să-și asigure dreptul de ședere în țară.

Lucrătorii de la NHS (National Health Service) din nord-vestul Angliei, studenții și personalul de la trei universități din Liverpool se numără printre cei invitați să depună solicitările în cadrul unui proces de testare în care ministerul de Interne intenţionează să implice până la 4.000 de persoane, potrivit Independent. Astfel se urmăreşte înlăturarea eventualelor nereguli înainte de lansarea propriu-zisă, pe etape, a programului până la sfârșitul anului.

De când Marea Britanie a votat, pe 23 iunie 2016, pentru ieşirea din UE, cetățenii europeni care s-au stabilit în Marea Britanie și-au asigurat statutul solicitând carduri de „rezidență permanentă" — un proces birocratic scump și dificil, care nu a fost conceput pentru a veni în întâmpinarea nevoilor lor.

Conform sistemului de înregistrare a cetăţenilor din UE, aceştia și membrii familiei lor, dacă au locuit în Marea Britanie de cel puţin cinci ani până la sfârșitul anului 2020, vor putea solicita obţinerea statutului permanent, ceea ce va înseamna că vor fi liberi să trăiască și să lucreze în această ţară pe o perioadă nedeterminată.

Românii din Marea Britanie. Anunţul oficial al guvernului: taxa pentru Brexit

Depunerea solicitărilor va costa 65 de lire pentru adulți și 32,50 de lire pentru copiii sub 16 ani.

Solicitanților li se va cere să-și dovedească identitatea, să declare orice condamnări penale și să furnizeze o fotografie facială.

Ministerul de Interne va verifica datele privind locul de muncă și beneficiile pentru a confirma dovada rezidenței şi se vor verifica bazele de date privind criminalitatea și securitatea. Anterior, solicitanții de rezidență permanentă trebuiau să furnizeze dosare cu documente care să dovedească unde s-au aflat și ce au făcut în întreaga perioadă de cinci ani petrecută în Marea Britanie.

Persoanele care sosesc în Marea Britanie până pe 31 decembrie 2020, dar care nu au cinci ani de ședere, pot aplica pentru obţinerea unui „statut temporar", urmând un proces similar, după care își vor putea schimba gratuit statutul, obţinând unul permanent după ce vor ajunge la cinci ani de şedere.

Ministerul de Interne susţine că dorește ca sistemul să fie „cât mai rapid și mai ușor de utilizat" și că planul complet va fi în vigoare până la 30 martie 2019. De asemenea, ministerul reamintește cetățenilor europeni că drepturile lor nu se vor schimba până la sfârșitul perioadei de tranziție, adică până în 2021, și, astfel, nu trebuie să depună imediat cereri, dorindu-se, probabil, evitarea unei aglomeraţii de solicitări.