Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Conducerea Republicii Moldova a depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt

Oficialii de la Chişinău au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare cu prilejul Zilei Independenţei.
Sputnik

CHIȘINĂU, 27 aug — Sputnik. Președintele țării, Igor Dodon, președintele Parlamentului, Andrian Candu, și premierul Pavel Filip au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt cu ocazia celebrării a 27 de ani de independență a Republicii Moldova.

Ziua Independenței Republicii Moldova 2018

Cei 27 de ani de independență ai Republicii Moldova sunt marcați astăzi printr-o serie de evenimente cultural-artistice, organizate concomitent în municipiul Chișinău și în raioanele ţării.

Sărbătoarea a început cu depuneri de flori la monumentul „Maica Îndurerată" și la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

În scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu", la ora 10.00, a început Parada Portului Popular, la care este prezentat varietatea costumului popular național. Alaiul de sărbătoare se va îndrepta spre Palatul Național.

Începând cu ora 11.00 la Palatul Național „Nicolae Sulac" va avea loc concertul festiv dedicat Sărbătorii Naționale "Ziua Independenței Republicii Moldova".

În scenă vor evolua colective artistice — Orchestra Națională de Muzică Populară „Lăutarii", Ansamblul de dansuri „Fluieraș", Ansamblul de acordeoniști „Concertino", Orchestra Simfonică Națională a Companiei „Teleradio Moldova", Capela Academică Corală „Doina", Orchestra Prezidențială și colective populare din raioanele țării.

De asemenea, vor evolua consacrați artiști autohtoni — Maestrul Eugen Doga, Maestrul Nicolae Botgros, Constantin Moscovici, Mariana Bulicanu, Ioana Căpraru, Ion Paladi, Nelly Ciobanu, Natalia Gordienco, Cristofor Aldea-Teodorovici, Natalia Barbu și interpreți de peste hotare — Marcel Pavel, Paula Seling, Ionuț Dolănescu, Andrei Jilihovschi, precum și tinere talente din țară.