Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Trafic infernal: Evitați traversarea frontierei prin acest post vamal. FOTO

Serviciul Vamal vine cu informații de ultimă oră: la postul "Albița" s-au format coloane imense de mașini - cel mai probabil, această situație se va menține pe parcursul următoarelor zile.
Sputnik

CHIȘINĂU, 24 aug — Sputnik. Serviciul Vamal informează că, în momentul de față, traficul este deosebit de aglomerat la intrarea în România prin postul vamal "Albița" (RO).

"Aici s-au format mai multe coloane de mașini care așteaptă să intre în țara vecină. Totodată, conform estimărilor, valorile mari de trafic se vor menține pe parcursul mai multor zile", subliniază instituția într-un comunicat.

În aceste condiții, instituția le recomandă persoanelor care intenționau să traverseze frontiera prin acest post să opteze pentru postul vamal "Sculeni" sau "Cahul", care sunt mai puțin solicitate.

Valori mari de trafic se așteaptă și la vămile Palanca și Criva. Astfel, pentru a evita supraaglomerarea acestora, călătorii sunt îndemnați să traverseze frontiera cu Ucraina și prin posturile vecine. Harta interactivă a tuturor posturilor de frontieră este disponibilă pe pagina web a Serviciului Vamal.