BUCUREȘTI, 23 aug — Sputnik, Doina Crainic. Cercetarea a fost efectuată în cadrul programului din SUA Women's Health Initiative, un studiu de amploare în care au fost analizate sănătatea femeilor aflate în perioada de după menopauză şi stilul lor de viaţă.
Rezultatele studiului arată că alăptarea la sân diminuează riscul producerii accidentului vascular cerebral.
Au fost analizate datele de la peste 80.000 de femei cu vârsta medie de 63,7 de ani din SUA, potrivit Agerpres. Fiecare dintre aceste femei a născut cel puţin un copil şi peste jumătate dintre ele (58%) au declarat că au alăptat la sân.
Riscul de accident vascular cerebral a fost mai mic cu circa o cincime (23%) în cazul participantelor care şi-au hrănit bebeluşii la sân față de cele care nu au alăptat natural.
Anterior, alte studii au dezvăluit că alăptarea naturală poate reduce riscul dezvoltării unor boli grave precum cancerul de sân şi cancerul ovarian, precum și al aparișiei diabetului de tip 2.
''Descoperirile recente indică beneficiile pe care alăptarea la sân le are asupra sănătăţii inimii, dar şi asupra altor factori specifici de risc cardiovascular'', a declarat dr. Lisette Jacobson, cercetător principal la Universitatea din Kansas.
Acesta a adăugat că femeile trebuie să alăpteze cel puţin şase luni, acest lucru fiind benefic atât pentru propria sănătate cât şi pentru cea a bebeluşilor.