BUCUREȘTI, 18 aug — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Aviația, această aventură supremă a omului, are eroii săi. Iar dintre cei care au ales calea atît de dificilă a aviației militare, ei bine românii au avut câțiva care au făcut istorie. Dintre aceștia, căpitanul comandor Alexandru Șerbănescu este steaua cea mai strălucitoare. Spun "este", pentru că… eroii nu mor niciodată!
Eroul nostru, Alexandru Șerbănescu a fost asul de necontestat al aviației romîne având 47 de victorii confirmate și câteva atribuite. Dar, destinul său a fost legat nu doar de aviație, ci de Armata română.
Oltean din Coloneștii de Olt, Alexandru Șerbănescu a fost inițiat într-o cu totul armă de elită — de fapt prima unitate de elită a Armatei Românei — vânatorii de munte. Face parte din unitatea de la Brașov, este exterm de apreciat dar…
În 1938 ia o decizie suprinzătoare — iar la finele lui 1940, Alexandru Șerbanescu obține brevetul de pilot de vânatoare. Debutează IAR 80, dar în 1942 se transferă (la cerere) pe frontul de Est, unde luptă pe un performant pe Messerschmitt 109 E.
Povestea o știu de la generalul Radu Theodoru, care și-a făcut ucenicia sub cel mai mare aviator român, Alexandru Șerbănescu. Venerabilul general, azi un renumit scriitor ajuns la 94 de ani, era în școala militară când s-au cerut elevi capabili să ia parte la lupte — pentru că piloții români muriseră. Mai întâi pe frontul de est, apoi acasă, luptând contra atacurilor supranumerice ale americanilor.
După multe lupte de frontul de est, Alexandru Șerbănescu fusese retras în țară, comandând Grupul 9 Vânătoare, pentru a apăra România de atacurile anglo-americane.
"18 august 1944, cpt.av. Alexandru Şerbănescu a căzut eroic la datorie, fiind doborât în aer de aviaţia americană la Ruşavăţ-Vipereşti, Buzău într-o luptă aprigă inegală tehnic şi numeric", scriu cei de la Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA).
Citându-l pe istoricul de aviație Valeriu Avram, sursa citată povestește un episod care a prefațat finalul eroic al căpitanului Șerbănescu. Iată un fragment din "Cavalerul cerului-Alexandru Şerbănescu — Asul aşilor", de Valeriu Avram:
"Supus presiunilor de tot felul şi nedreptelor acuze ale generalului Gh.Vasiliu rostogolite mizerabil la adresa grupului în ziua de 17 august 1944, precum şi ale altui comandant care i-a cerut căpitanului av. Alexandru Şerbănescu să decoleze la alarmă, dar să nu angajeze luptă cu inamicul, au fost de neacceptat pentru comandantul Grupului 9 Vânătoare. Această idee l-a afectat nespus de mult pe asul aviaţiei noastre. Ţinea prea mult la onoarea sa de ofiţer aviator şi nu admitea compromisiuri şi fuga din faţa inamicului".
Istoria scrisă de Valeriu Avram mi-a fost relatat — cu totul independent! — de generalul de aviație Radu Theodoru.
"Ordinul venit de la conducerea armatei era ca, la alarma aeriană, avioanele noastre de vânătoare, câteva câte mai rămăseseră, să se ridice ca să nu fie distruse la sol, dar să nu angajeze lupta cu americanii — raportul fiind cca 100/1 guri de foc", mi-a povestit RAdu Theodoru. "Șerbănescu a avut o reacție vehementă, ceva de genul "mai bine atac de unul singur toată aviația care îmi bombardează țara decât să fug!".
Iată cum povestește VAleriu Avram același episode — repet, sunt relatări fără nicio legătură una cu cealaltă:
"În dimineaţa zilei de 18 august 1944 pe aerodromul Tecuci, poziţia asului aviaţiei naţionale, căpitanul av. Alexandru Şerbănescu, în faţa camarazilor săi, a fost următoarea:
,,Domnilor aţi auzit ordinul şi ca militari suntem datori a ne supune. Deci, în calitate de comandant vă ordon să executaţi ordinele întocmai…eu personal mă înscriu în insubordonare şi declar în faţa domnului comandor…că nu execut acest ordin, acceptând să suport orice consecinţe! Rog însă pe domnul comandor…să amâie consecinţele până la terminarea acestei epopei. Nu înţeleg ca un inamic, oricât de mare şi puternic ar fi, să intre în ţara mea ca-n sat fără câini şi s-o pustiiască".
Valeriu Avram dă mai multe detalii, descriind un character eroic cum nu se mai găsește altul în istoria contemporană a România. Alexandru Șerbănescu nu s-a temut nici de Curtea Marțială atunci când a fost vorba de datoria față de țară.
"Ordinul ne absolvă de legea marţială, recomandându-ne să fugim din faţa inamicului", a spus pe 18 august 1944 Alexandru Șerbănescu. "Recunosc şi mă înclin în faţa bunelor intenţii şi a legitimităţii lui absolute şi pentru aceasta, în numele meu şi al dumneavostră, mulţumim domnului Ministru. Dar, eu voi continua să lupt, de va fi nevoie singur, până când sau cad, sau nu se va putea spune că în România n-a ieşit nici un român în faţa americanilor, chiar dacă pierdem bătălia…"
Bătălia… nu era de fapt decât o sfidare totală a morții, așa cum numai adevărații eroi sunt capabili să o facă. Cele câteva avioane românești angajau lupte împotriva avioanelor de bombardament americane, dotate cu zeci de mitraliere (28, dacă nu greșesc) și apărate de un roi de avioane de vânătoare. Raportul gurilor de foc era, așa cum menționam, de peste 100 la 1…
Alexandru Șerbănescu a murit lovit din spate, la întoacerea din această ultimă misiune din 18 august. Lovit de un avion american ca la un exercițiu de poligon, fiindcă aparatura de radiocomunicație și radiolocație a romînului nu mai funcționa.
Avea numai 32 de ani și fusese decorat cu marele ordin "Mihai Viteazu"…
"Cpt.av. Alexandru Şerbănescu a salvat onoarea aviaţiei în acea zi de 18 a acelui august 1944, fatidică pentru el, dar şi pentru ţară — ce s-ar fi consemnat în registrul istoriei la data de 18 august 1944 dacă aceşti bravi aviatori nu s-ar fi înălţat pe cerul patriei?", scrie
istoricul Valeriu Avram.
18 august, o zi în care trebuie să ne aducem aminte și să onorăm memoria unui adevărat român — un EROU în faptă și spirit! Alexandru Șerbănescu, unul dintre argumentele afirmației "Eroii nu mor niciodată".