BUCUREŞTI, 17 aug — Sputnik, Doina Crainic. Grupul de coordonare pentru Brexit al Parlamentului European (BSG) şi-a exprimat, într-un comunicat, îngrijorarea cu privire la faptul că Marea Britanie ar intenţiona să înregistreze în ordine alfabetică cererile din partea cetăţenilor europeni pentru obţinerea unui statut stabil.
„Considerăm că o astfel de abordare ar fi complicată, arbitrară și ar putea crea confuzie inutilă și o stare de incertitudine pentru milioane de cetățeni europeni care trăiesc deja într-o situaţie nesigură", se precizează în comunicat, citat de Business Insider.
Miercuri, agenţia Business Insider a relatat, citând surse, că ministerul de Interne al Regatului Unit are în vedere un astfel de plan pentru a face față la aproximativ 3,6 milioane de cereri de înregistrare.
Alte două opțiuni se refereau la înregistrarea solicitanților în funcţie de regiunile geografice sau pe sectoare în funcţie de profesia deţinută de aceştia.
Parlamentarii au criticat varianta înregistrării alfabetice, argumentând că persoanele de la sfârșitul alfabetului ar trebui să aștepte ani de zile până când statutul lor va fi confirmat. O astfel de situaţie ar fi „intolerabilă și vine în contradicţie cu asigurările pe care le-am primit anterior", au precizat parlamentarii.
Aceştia au subliniat că sistemul de înregistrare în Regatul Unit va trebui să fie simplu, corect, accesibil, gratuit și să ofere siguranţă cetățenilor europeni.
Guvernul britanic a anunţat că planul privind obţinerea statutului stabil va fi pus deplin în aplicare din martie 2019. Termenul-limită de depunere a cererilor pentru şederea în Regatul Unit după Brexit va fi 30 iunie 2021.
Londra și Bruxelles-ul au început din iunie 2019 negocierile cu privire la Brexit și se așteaptă ajungerea la un acord final în toamnă. Parlamentul European va trebui fie să aprobe, fie să respingă acordul.
Pe de altă parte, oficiali din Uniunea Europeană și din Regatul Unit și-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibilitatea unui Brexit fără acord, invocând lipsa progreselor în negocieri.