Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

„A fost un miracol". Povestea impresionantă a unui supraviețuitor al tragediei din Italia

Un italian povesteşte cum a reuşit, în mod miraculos, să părăsească locul unde s-a prabuşit podul din Genova, doar cu câteva secunde înainte de năruirea acestuia.
Sputnik

BUCUREŞTI, 15 aug — Sputnik, Doina Crainic. Cel puțin 39 de persoane au murit în tragedie și există temeri că numărul morților ar putea crește.

Un martor ocular rănit care a supravieţuit tragediei a povestit, într-un interviu pentru agenţia Ruptly, despre modul cum a reuşit să scape, în mod miraculos, în urma prăbuşirii unei secțiuni înalte de 50 de metri a podului Ponte Morandi.

El a spus că, în momentul în care a avut loc tragedia, se afla în fața unui camion aflat sub pod, iar structura s-a prăbușit „imediat după ce" bărbatul a plecat din acea zonă, de sub pod.

Acesta a adăugat că a suferit, de asemenea, o lovitură la șold. „Unda de șoc m-a proiectat la aproximativ 10 metri distanță. M-am lovit de un zid. Nu-mi amintesc nimic altceva", a spus martorul ocular, adăugând că supravieţuirea sa este un miracol.

Miercuri, vicepremierul Italiei, Matteo Salvini, a declarat că numărul morților a ajuns la 35, incluzând un număr de copii. Un purtător de cuvânt al poliției din Genova a declarat că nu poate fi exclusă creșterea numărului de victime, potrivit Reuters.

Mai târziu, regiunea Liguria a anunțat că 39 de persoane au fost ucise și 15 rănite. Președintele regiunii, Giovanni Toti, a comunicat că a cerut declararea unei stări de urgență la nivel național.

Procurorul Genovei despre prăbușirea podului Morandi: Nu a fost o fatalitate. VIDEO

Medicul care conduce departamentul de urgență al Spitalului San Martino din Genova a declarat pentru Ruptly că specialiştii încearcă nu numai să identifice cadavrele, dar şi să ofere asistenţă rudelor pentru a face față pierderilor tragice.

„Am amenajat o zonă în care rudele să primească consiliere din partea psihologilor și psihiatrului, într-un moment dramatic și dificil al existenței lor", a declarat Angelo Gratarola, directorul departamentului de urgență al spitalului.

Procurorul-șef al Genovei, Francesco Cozzi, a afirmat că „eroarea umană" a condus la prăbușirea podului, potrivit presei italiene. El a adăugat că autoritățile vor face tot ce este necesar pentru a afla cauza exactă a tragediei.