Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Știrea nopții: Teodorovici va intra peste președinția Iohannis cu controlul financiar!

"Facturi de 20 de milioane, e obligatoriu să se facă un control, a zis o să o reclame la Departamentul de Stat, de parcă Departamentul e supervizorul României"
Sputnik

BUCUREȘTI, 9 aug — Sputnik, Evan Răutu. "În câteva ore să vii cu facturi de 20 de milioane ridică semne de întrebare", este de părere Liviu Dragnea, care a făcut această declarație în direct, la RTV.

Liviu Dragnea a afirmat în acest sens că Ministerul Finanțelor, condus de Eugen Orlando Teodorovici, va efectua un control la Administrația Prezidențială. Motivul — după declarația purtătorului de cuvânt, care contesta vehement diminuarea bugetului Administrației, ar fi fost introduse în sistem "facturi de peste 20 de milioane de lei".

"A ieșit în declarația de presă purtătorul de cuvânt mințind", a amintit Dragnea. "Nu există niciun fel de piedică pentru Administrația Prezidențială să antameze vreo procedură", a declarat liderul PSD.

Dar, imediat după conferința de presă a Mădălinei Dobrovolschi "s-au introdus câteva mii de lei facturi".

"E obligatoriu să se facă un control, adică, în câteva ore, să vii cu facturi de 20 și ceva de milioane de lei ridică un semn de întrebare", consideră Dragnea, care a subliniat "Ministerul Finanțelor trebuie să facă acest control".

Toto referitor la acest subiect și la fel în care s-au derulat evenimentele, Liviu Dragnea a reluat povestea cu Iohannis care a țipat la premierul Dăncilă.

"I-a zis (premierului, n.n.) că nu mai poate merge în deplasări, la reuniuni NATO, că o să o reclame la Departamentul de Stat, de parcă Departamentul de Stat e supervizorul României", a comentat, curajos, Liviu Dragnea. "Premierul i-a zis că s-au luat execuțiile bugetare pe 6 luni la toate instituțiile publice, să trimită la Darius Vâlcov să discute cu toate documentele pe masă".

Iată deci că, dacă Teodorovici nu ajunge de această dată la Cotroceni pe cale votului, va fi acolo prin organele de control financiar — desigur, dacă este corect ceea ce a declarat Liviu Dragnea.