Studiul a fost realizat de Kairos Future, prin intervievarea a 6000 de tineri. Majoritatea respondenților, cu vârsta între 16-25 ani, au căzut de acord că ideea potrivit căreia experții ar trebui să decidă ce este preferabil pentru țară, nu parlamentul sau guvernul, este una "foarte bună" sau "destul de bună".
"Cred că tinerii simt că politicienii sunt incapabili să rezolve problemele precum clima sau migrația. E ușor să crezi că politicienii stau în cutia lor și se luptă unii cu alții și că ar fi nevoie de niște experți care să preia controlul", a declarat Åsa Knaggård, care studiază relațiile între știință și politică la Universitatea Lund.
„În ceea ce privește problema climatică, spre exemplu, e foarte simplist să crezi că e nevoie urgent de experți care să schibe tendințele. Problema este cine dintre experți trebuie să decidă?".
De asemenea, unii tineri se pronunță în favoarea unui drept la vot asumat, potrivit sondajului. Majoritatea respondenților (51 la sută) din grupul de vârstă de 16-25 de ani sunt de acord cu afirmația că votul în alegerile generale nu trebuie să fie considerat un drept pentru „cei care nu cunosc nimic despre politică".