Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Românii care lucrează „afară” ridică mii de case în România

Ţara noastră devine, în fiecare vară, un imens şantier, pentru că românii plecaţi peste hotare se întorc special să îşi investească banii în case.
Sputnik

BUCUREŞTI, 6 aug — Sputnik, Georgiana Arsene. Cei mai bucuroşi de acest lucru sunt proprietarii magazinelor ce comercializează materiale de construcţii şi zidărie, dar şi instalatorii şi zugravii.

Livia a plecat în Spania acum 13 ani. Are grijă acolo de o bătrână şi primeşte lunar puţin peste o mie de euro. Deşi suma nu este mare, femeia a reuşit să facă economii, iar acum s-a întors la Josenii Bârgăului, în Bistriţa Năsăud, ca să mai lucreze câte ceva la casa începută în urmă cu 8 ani.

Românii investesc masiv în imobilele din Spania

Cât stă acasă, în România, în concediu, Livia, împreună cu soţul său, dă câteva mii de euro pe materiale de construcţie şi pe plata muncitorilor.

Dumitru, vecinul celor doi, lucrează şi el în Spania. Bărbatul a venit acasă cu 10.000 de euro, stranși din salariul pe care îl primeşte ca angajat la o seră cu flori, informează stirileprotv.ro.

Şi în Iaşi lucrurile stau la fel. Gabriel a investit până acum 20.000 de euro într-o locuinţă cu 3 camere, bucătărie şi baie, în localitatea Iezăreni.

De pe urma acestor români câştigă proprietarii magazinelor cu materiale de construcţii.

"Vânzările au explodat. Avem mulţi clienţi, în special cei veniţi în străinătate — Itala, Belgia, Germania. Oamenii îşi renovează casele în această perioadă şi sunt şi multe blocuri în construcţii şi vin cu lista direct de la dezvoltator", a explicat Vladimir Princu, reprezentantul unui magazin.

Conform estimărilor, peste patru milioane de români sunt plecaţi în străinătate, la muncă. Numai anul trecut, ei au trimis în ţară peste 3 miliarde de euro.