Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

În România se cultivă cel mai scump ardei iute din lume

Un kilogram din această legumă ajunge să coste chiar şi zeci de mii de dolari, preţurile situându-se între valori ce pleacă de la 11.000 şi ajung la 25.000 de dolari.
Sputnik

BUCUREŞTI, 1 aug — Sputnik, Georgiana Arsene. În imediata apropiere a Timişoarei se cultivă cel mai scump ardei iute din lume. Cel care se îndeletniceşte cu asta este nimeni altul decât un fost viceprimar al oraşului, Adrian Orza, care ocupă, în prezent, fotoliul de consilier independent al oraşului de pe Bega.

Oltenii invadează Suedia. Cu o bombă de nerefuzat

Orza este pasionat de agricultură bio, în special de ardei iuţi. Acum, omul crede că a dat lovitura.

Timişoreanul a reuşit să obţină primele răsaduri de ardei iuţi din soiul Aji Charapita, considerat cel mai scump ardei din lume. Conform site-urilor de specialitate, un kilogram costă între 11.000 şi 25.000 de dolari.

„L-am primit de la o cunoştinţă de peste ocean, o timişoreancă plecată de ceva ani în America şi care ştie despre pasiunea mea pentru soiuri vechi şi ciudate. E prima dată când încerc", a spus Adrian Orza, potrivit businessmagazin.ro.

Omul spune că au germinat foarte puţine, şi, din punctul său de vedere, asta înseamnă că sunt valoroase.

Ardeii provin din Peru, iar de abia de scurt timp, adică de câţiva ani, au început să fie cultivaţi în Europa, dar cu mare dificultate, pentru că se adaptează foarte greu la alte condiţii climatice.

Aji Charapita are forma unor boabe de mazăre şi este extrem de iute. El este foarte căutat de restaurantele de lux care îl preferă sub formă de pudră.