Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Autorităţile române fuseseră avertizate: vom fi „loviţi" de pesta porcină

Comisia Europeană ne-a comunicat acest lucru încă de la 1 martie 2017, iar câteva luni mai târziu, în România a apărut primul focar de pestă porcină, deşi preşedintele ANSVSA anunţase altceva.
Sputnik

BUCUREŞTI, 1 aug — Sputnik, Georgiana Arsene. Imediat după avertismentul primit de România de la Comisia Europeană, guvernul Grindeanu a adoptat o hotărâre prin care vânătoarea de mistreţi putea fi autorizată tot anul, dacă se constata un focar de pestă porcină africană.

Masacrul porcilor. "Am plâns și plâng, ni l-au împușcat, noi din ce să trăim?" VIDEO

La scurt timp după hotărârea adoptată de Guvern, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Geronimo Brănescu, a anunţat, la finalul lunii mai 2017, că România este o ţară liberă de pestă porcină şi, în concluzie, carnea de porc poate fi exportată.

Ghinion, însă, pentru că în iulie a apărut primul focar de pestă porcină, în judeţul Satu Mare.

Atunci, ANSVSA a anunţat că virusul bolii a fost introdus în România prin intermediul unor produse de origine animală contaminate, provenite din Ucraina, notează evz.ro.

Autorităţile au anunţat atunci că au luat toate măsurile de preîntâmpinare a unor astfel de situaţii pe viitor, dar şi de stingere a focarului.

Cât de eficiente au fost măsurile luate s-a putut vedea, pentru că, la începutul anului 2018, a apărut un nou focar de pestă porcină, în localitatea Micula din judeţul Satu Mare.

Interesant este că, de data aceasta, ANSVSA nu a mai dat informaţii cu privire la provenienţa virusului, în schimb a promis că se luptă cu toate forţele pentru a stopa virusul care riscă să pună pe butuci industria de profil din ţara noastră.

Lovitura letală a pestei. "48.000 de porci sunt sănătoși, de ce îi ucideți?"

Lupta nu a reuşit nici de data aceasta pentru că un nou focar a apărut la Tulcea, tot la graniţa cu Ucraina.

În mai puţin de o lună s-a ajuns în situaţia ca şapte judeţe să fie sub carantină din pricina pestei porcine. Un număr de 1,3 milioane de porci au fost afectaţi, dintr-un total de 4,5 milioane câţi are România în prezent.

Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro Consumatori, a cerut în ultimele zile demisia preşedintelui ANSVSA, acuzând autorităţile că au intrat în panică şi că nu au nici o soluţie la criza care ar putea genera un dezastru de proporţii, prin omorârea, practic, a industriei de profil din ţara noastră.

Preşedintele APC susţine că avem de a face cu „epidemie falsă de pestă porcină africană, al cărei scop este distrugerea capitalului autohton şi aducerea la sapă de lemn a ţăranului român". Problema este că în cele şapte judeţe (Tulcea, Brăila, Constanţa, Ialomiţa, Satu Mare, Sălaj şi Bihor) aflate în carantină nu mai pot fi introduse furaje pentru porci, dar nici animalele nu mai pot fi sacrificate şi comercializate.

„Pesta porcină africană afectează zona de Sud-Est a României, unde există 16,6% din efectivul de porci al României, adică circa 750.000 de porci, din totalul de 4,5 milioane porci, respectiv zona de Nord-Vest a României, unde există 13,8% din efectivul de porci al ţării noastre, ceea ce înseamnă circa 620.000 de porci din totalul de 4,5 milioane porci. Având în vedere evoluţia galopantă a pestei porcine africane în zonele respective, în acest moment există un risc foarte mare ca în următoarele luni să fie sacrificate în vederea incinerării 1,3 milioane porci, ceea ce reprezintă circa 30% din efectivul de porci al ţării noastre", a declarat Stanciu, potrivit sursei citate.

Ani de muncă și de investiții, toate se duc de râpă în aceste momente pentru mulți producători. Dacă primesc ordin să-și sacrifice porcii din ferme, aceștia nu se aleg doar cu pagube materiale, impactul fiind și de ordin social: locuri de muncă dizolvate, imaginea pătată. Mai rău, conform directivei 2002/60/CE de stabilire a dispozițiilor specifice de combatere a pestei porcine africane, fermierii pot avea interdicție de a mai popula ferma minim șase ani! Iar acesta ar putea fi începutul dramatic al sfârșitului industriei de carne de porc.

Directorul Asociaţiei Române a Cărnii, medicul Dana Tănase, a explicat ce urmări au cele peste 500 de focare de pestă porcină din ţară.

Urmarea este dezastruoasă, pentru că industria cărnurilor se clatină puternic. Sunt, de asemenea, oameni care au făcut credit la bancă pentru a-şi pune la punct fermele, pentru a le aduce la standarde europene, aşa cum s-a cerut. De asemenea, mai este problema locului de muncă, pe care unii îl pierd.

„Eu cred că efectele acestui dezastru se vor simţi încă doi ani de acum încolo, cel puţin!", a explicat medicul Tănase, dar a adăugat că asta depinde şi de gradul la care se va extinde boala.

Dr. Dana Tănase a precizat că ARC a solicitat autorităţilor competente să intervină în special la reducerea numărului de porci mistreţi, vectori principali ai acestor focare.