Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Au pământuri de două ori cât Alexandria. Topul parlamentarilor latifundiari

Avem mai puțini senatori cu apetență pentru terenuri agricole decât deputați, dar aceștia din urmă și-au unit forțele și controlează o suprafață mai mare.
Sputnik

BUCUREȘTI, 1 aug — Sputnik, Daniel George Nistor. Parlamentarii deţin în total aproximativ 1.918 hectare de pământ extravilan, suprafaţă care este de aproape două ori mai mare decât oraşul Alexandria, care se întinde potrivit datelor oficiale, pe o suprafaţă de 956 de hectare.

Dintre deputaţi, 131 deţin cel puţin un teren agricol sau forestier, iar împreună suprafaţa acestora ajunge la 1.118 hectare, transmite Mediafax

Iată în ce îşi „bagă" politicienii banii - unii au acasă adevărate comori
Pe primul loc în topul deputaților se află Nicu Niţă (PSD Bihor), cu 152,18 ha agricole şi alte terenuri extravilane.

Pe locul 2, Furic Iarco (Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România), care deţine terenuri agricole de 116,44 ha în judeţul Timiş.

Locul 3 este ocupat de Mariana-Venera Popescu (Asociaţia Macedonilor din România) cu terenuri agricole de 116 hectare, în judeţele Mehedinţi şi Dolj.

Din rândul senatorilor, 49 deţin terenuri agricole, terenuri forestiere şi lucii de apă cu o suprafaţă însumată de peste 800 de hectare, potrivit celor mai recente declaraţii de avere ale acestora.

Ne vindem țara: 1 milion de hectare de teren agricol scoase la vânzare
Topul senatorilor este condus de Siminica Mirea (independentă), care deține, împreună cu soțul, mai multe terenuri agricole cu o suprafaţă totală de 337,82 ha, plus alte 12,5 ha de teren forestier în județul Olt.

Pe locul 2 se află Ion Rotaru (PSD Brăila) — 98,12 ha de teren agricol împreună cu soţia.

Al treilea cel mai înstărit senator când vine vorba de terenurile agricole este Marian Pavel (PSD), cu 59,3 ha în judeţul Ialomiţa.

Senatorii şi deputaţii români deţin şi alte suprafeţe agricole, care însă sunt trecute pe numele copiilor sau ale firmelor la care sunt acţionari.