BUCUREŞTI, 31 iul — Sputnik, Doina Crainic. Prototipul de aeronavă cu efect la sol („ekranoplan"), denumit Orlan, dezvoltat de biroul de cercetare Alekseev de la Nizhny Novgorod, va fi creat ca parte a programului național de armament pentru 2017-2028, a declarat vicepremierul rus Yuri Borisov, citat de Sputnik France.
Aceste aeronave cu efect la sol vor fi dotate cu rachete pentru a patrula în regiunile maritime.
Este vorba de Pasajul de nord-est sau ruta Mării Nordului, unde infrastructura este încă subdezvoltată. Aparate de acest tip ar putea fi, de asemenea, folosite în Marea Caspică şi Marea Neagră, a mai spus Borisov.
„Efectul la sol" se datorează creării unei „perne de aer" între fuselajul/aripile avionului și suprafața apei utilizând curenții. Ridicându-se deasupra mării, aeronava câștigă stabilitate și capacitatea de a „aluneca", consumând, în acelaşi timp, un minimum de combustibil. Poate face acest lucru nu numai deasupra mării, ci și deasupra oricărei suprafeţe netede, precum un câmp de gheață, acoperit cu zăpadă sau deasupra stepei.
În ceea ce priveşte rentabilitatea și capacitatea de transport, o aeronavă cu efect la sol depășește capacităţile unui avion sau ale unui elicopter și este mult mai rapidă. Din punct de vedere militar, acest tip de aparat nu este detectabil prin radar.