Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Câți litri de benzină își permite să cumpere un român față de un rus

România se află în grupul țărilor europene cu cele mai inaccesibile prețuri la benzină, se arată într-un studiu al agenției RIA Raiting.
Sputnik

BUCUREȘTI, 30 iul — Sputnik. România se află printre statele cu cele mai mari prețuri la benzină, raportate la veniturile populației, se arată într-un raiting al celor mai accesibile prețuri la combustibil elaborat de RIA Raiting. Astfel, un român își permite să cumpere, din salariul lui, doar 433,6 de litri pe lună.

Vestea care a înfuriat șoferii: vezi cu cât se scumpește motorina și benzina

Totodată Rusia, după nivelul de accesibilitate a benzinei cu cifra octanică 95, ocupă locul 16 din cele 33 de state studiate. Astfel, dintr-un salariu mediu un rus își permite să cumpere peste 853de  litri de benzină.

Potrivit studiului, publicat în luna iulie, locuitorii Luxemburgului se află pe primul loc după nivelul accesibilității benzinei. Acolo oamenii au posibilitatea să procure 2,7 mii litri dintr-un salariu mediu lunar. Locul doi îl ocupă Norvegia cu 2,2 mii litri. În top 5 au mai intrat Austria, Marea Britanie și Suedia: locuitorii acestor țări își permit să cumpere din salariile lor medii peste 1,8 mii litri de benzină.

Ultimul loc este ocupat de Ucraina. Cetățenii acestei țări pot să cumpere doar 244 litri pe lună, ceea ce este de 11 ori mai puțin decât în cazul luxemburghezilor și de 3,5 ori mai puțin decât în cel al rușilor.

Printre cei mai săraci europeni, pentru care benzina este mai puțin accesibilă, se mai află Bulgaria (430,5 litri), România (433,6 litri) și Letonia (490,8 litri).

Anterior, Bloomberg a realizat un top al țărilor cu cea mai ieftină benzină din lume. Astfel, cele mai mici prețuri sunt în Venezuela, unde un litru de benzină costă mai puțin de 0,01 dolari. Pe locul doi se află Iran, cu un preț de 0,28 dolari pentru un litru, iar pe locul trei — Kuwait, cu 0,35 dolari pentru un litru. În top 10 a fost inclusă și Rusia — 0,72 dolari pentru un litru.