Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Brexit în dificultate: Peste 300 mii de britanici cer un nou referendum

În absența unui acord între Londra și Bruxelles, tot mai multă lume din Regatul Unit manifestă disponibilitatea de a sprijini un referendum decisiv, "Say Final", privind retragerea țării din UE.
Sputnik

BUCUREȘTI,  28 iul — Sputnik. Apelul de a exercita presiuni asupra guvernului britanic în vederea organizării celui de-al doilea referendum Brexit a atras deja sprijinul a peste 300.000 de persoane în ultimele 48 de ore, potrivit ziarului Independent care a și fost inițiatorul campaniei.

Guvernul May pune punct pe un al doilea referendum BREXIT

Printre susținătorii ideii sunt oficiali de rang înalt din toate partidele importante, cum ar fi liderul liberal-democrat, Vince Cable, fostul ministru al cabinetului Tory Justine Greening și liderul Green Caroline Lucas.

Cable a chemat liberal-democrații la luptă pentru ca "Poporul britanic să aibă ultimul cuvânt de spus cu privire la orice acord Brexit sau, și mai rău, privind absența înțelegerii".

Exprimându-și sprijinul pentru campania Final Say, fostul viceprim-ministru britanic, Nick Clegg, a subliniat: "Cu fiece zi este tot mai evident că Brexit nu poate fi lăsat în seama politicienilor".

"Întregul proces Brexit a fost caracterizat prin dezbinare și ciondăneală în Westminster. Învingătorii în referendumul din 2016 nu se pot pune de acord între ei despre ce vor, cu doi ani mai târziu", a declarat Clegg pentru The Independent.

El a fost sprijinit de fostul prim-ministru britanic Tony Blair, care a scris că cei care au sprijinit Brexit "au dorit o țară mai bună, nu una mai săracă, nu presiuni suplimentare asupra serviciilor medicale deja restrânse, nu pierderea de locuri de muncă sau stocarea rezervelor de alimente și medicamente. "