Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Dimitrie Muscă, fermier: „Suntem o ţară de criminali. Europa şi-a atins ţelul"

Acesta susţine că industria cărnii de porc este distrusă peste noapte, din cauza Pestei Porcine Africane, zootehnia românească stă să dispară, iar ţara noastră va fi doar o piaţă de desfacere pentru marile state europene.
Sputnik

BUCUREŞTI, 25 iul — Sputnik, Georgiana Arsene. Muscă spune că este o adevărată nebunie şi că „suntem o ţară de criminali", menţionând că el cere în mod expres, în calitate de fermier şi de cetăţean al României, ca Direcţia Naţională Antcorupţie să se autosesizeze împotriva celor care ştiu că vectorul Pestei Porcine Africane este mistreţul şi nu vor să îl împuşte.

„Iată că au apărut noi focare, ceea ce înseamnă că, aşa cumulat trecem de 65.000 de capete ce trebuie sacrificate. Virusul a ajuns şi în Ialomiţa, a ajuns şi la Sălaj, am văzut de dimineaţă", a precizat Dimitrie Muscă.

Acesta a adăugat, ca o concluzie, că România este „rezolvată", adică „terminată", iar noi ajungem să cumpărăm carne de porc.

Fermierul arădean este convins că autorităţile nu vor să intervină în rezolvarea acestei probleme a Pestei Porcine Africane care deja bagă spaima în crescătorii mari de porci, dar şi în micii gospodari. Aceştia se tem că, dacă focarul se confirmă în judeţul lor, rămân fără animalele crescute cu trudă şi sacrificiu.

Alertă maximă! PPA la Tulcea, vin experți CE și specialiști din zece județe

„Nu se vrea să se intervină! Nu ştiu ce mână criminală există pentru că soluţia este simplă: trebuie împuşcaţi toţi mistreţii. Eu cred că cei responsabili trebuie să se trezească şi să realizeze că vorbim despre distrugerea unei economii, a unui sector şi până la urmă chiar a unei ţări", a explicat Muscă, potrivit agrointel.ro.

Mai mult, fermierul spune că autorităţile europene sunt total indiferente la faptul că România nu va mai avea carne de porc, ba, mai mult, crede că este o manevră a UE pentru ca România să devină o piaţă de desfacere. Mai exact consideră Muscă, Europa şi-a atins ţelul şi „vorbim despre o mână criminală care vrea să ne transforme într-o piaţă de desfacere, iar zootehnia României să devină istorie".

Asta înseamnă că, odată ce crescătorii vor fi falimentaţi de stat, nu vor mai putea să o ia de la capăt, pentru că nu vor mai avea nici forţa, dar nici nervii necesari.

„Cine credeţi că e tâmpit şi cretin, cum cred autorităţile, să mai populeze complexele de porci care sunt rase de pe pământ? Nu mai ace nimeni: Europa şi-a atins ţelul pentru că există destulă carne de porc iar noi suntem o bună piaţă de desfacere pentru ei", a completat fermierul.

Lovitura letală a pestei. "48.000 de porci sunt sănătoși, de ce îi ucideți?"

"Schema" prin care virusul PPA se răspândește de la un județ la altul este de-a dreptul înfiorătoare: autoritățile dezinfectează mașinile care tranzitează țara dar lasă în pace mistreții care colindă în voie pădurile de la un capăt al țării la altul.

Dimitrie Muscă mai este de părere că măsurile luate de Guvern privind acordarea unor compensații financiare celor care împușcă mistreții în zonele unde sunt confirmate focare de PPA sunt în zadar. Pericolul care paște o țară întreagă de la crescător mic la cel mare trebuie dezbătut la cel mai înalt nivel, în CSAT, fiind o chestiune de ține de securitatea națională.

„I-am spus şi preşedintelui Românei, Klaus Iohannis, la Indagra în 2016 când a avut o întâlnire cu fermierii, că vin porcii mistreţi din Ungaria şi Ucraina şi ne infectează. Răspunsul a fost: „Nu este treaba mea". Este treaba lui pentru că este o problemă de interes naţional", a menţionat fermierul.

Bulgaria construiește un "gard Trump" la granița cu România. Motivul este uluitor

Dimitrie Muscă este convins că autoritățile nu vor să intervină pentru stoparea răspândirii virusului PPA iar "o mână criminală intenționează să distrugă zootehnie românească", pentru că, spune el, crescătorul de porci din Tulcea a luat măsuri de biosecuritate foarte mari şi boala a reapărut, nu se ştie de unde.

Fermierul acuză şi lipsa de implicare atât a preşedintelui Asociației Producătorilor de Carne de Porc, Ioan Ladoşi, cât şi a şefului statului, Klaus Iohannis.

Reamintim că la acest moment, mai multe județe din țară se confruntă cu cazuri confirmate de pestă porcină africană. Cele mai grave situații sunt în județele Tulcea și Constanța. Conform declarațiilor recente ale ministrului agriculturii Petre Daea, boala suinelor nu are nici tratament, nici vaccin, așa că autoritățile estimează că la focarele existente acum, numărul de animale sacrificate va fi de 45.000 de capete.