BUCUREŞTI, 23 iul — Sputnik, Georgiana Arsene. Politicianul precizează că anul în curs a debutat cu o ilegalitate în educaţie „marca PSD" şi s-a referit la data de începere a Bacalaureatului, prin susţinerea probelor de competenţe.
„După ce social-democraţii au încălcat flagrant Legea Educaţiei Naţionale, care prevede că Bacalaureatul poate fi susţinut doar de elevii care au promovat clasa a XII-a, PNL este îndreptăţit a crede că PSD a generat un nou abuz, manipulând gradul de dificultate al subiectelor", a precizat deputatul liberal.
"Rata de promovare înregistrată de absolvenţii care au finalizat studiile liceale în promoţia 2017-2018 şi au susţinut probele examenului de Bacalaureat în prima sesiune este de 74,7%”, a subliniat liberalul, potrivit dcnews.ro.
Acesta a acuzat PSD de „opacitate" pentru că, spune politicianul, nu sunt transmise public informaţii statistice mult mai detaliate, precum mediul de provenienţă (rural/urban), distribuţia statistică naţională, date despre totalul elevilor înscrişi în clasa a XII-a în acest an şcolar, numărul celor care nu au promovat ultima clasă de liceu, dar şi multe altele. Din acest motiv, experţii în educaţie nu pot face o analiză rafinată a examenului de bacalaureat 2018 sau pentru a elabora anumite strategii menite să ducă la creşterea promovabilităţii la examen.
Mai mult, liberalul a amintit că în evaluările internaţionale, ţara noastră se află pe locuri codaşe în domeniul educaţiei şi formării profesionale.
„Cui serveşte minciuna unui bacalaureat cu un procent de promovare de 75%? Doar celor din PSD, care ascund lipsa de performanţă a şcolii româneşti", a spus Pirtea, adăugând că, la momentul de faţă, şcoala românească este lipsită de performanţă.
Despre problemele din sistemul de educaţie, Sputnik a tras în mod repetat un semnal de alarmă şi a insistat că nu se poate ajunge la performanţă cu un sistem în care necalificaţii vin ca să câştige şi ei un ban, în timp ce elevii termină clasa a patra fără să ştie să citească.