CHIŞINĂU, 15 iul — Sputnik. Poliţia a declarat că va informa privind mersul anchetei în cazul morţii tinerei de 18 ani, care a fugit de acasă după ce a aflat nota degativă de la examenul de matematică.
După ce Adriana Iordăchescu a dispărut de acasă, mai bine de două săptămâni aceasta a fost căutată de salvatori şi rude. Sâmbătă seara fata a fost găsită fără suflare în pădure, în apropiere de satul Fârlădeni, raionul Căuşeni.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei, după expertiza medico-legale se va anunţa cu certitudine cauza morţii tinerei liceene. Potrivit versiunii preliminare, aceasta s-a sinucis. Martorii ar fi declarat că alături de corpul ei neînsufleţit a fost găsit atestatul cu notele de la Bac.
Amintim că Adriana Iordăchescu din satul Hârbovăţ, raionul Anenii Noi, a dispărut pe 27 iunie. Potrivit mamei acesteia, fata a mers dimineaţă să afle nota de la examenul de matematică.
Nota era negativă, "3", după aceasta nimeni nu a mai văzut-o.